Salveaza-te de mine!

Am ingenunchiat in fata oglinzii. Mi-am plecat capul si mi-am sprijinit fruntea de rama de lemn mirosind a vechi si nostalgie. Parul descria obosit conturul saniilor acoperindu-i pe jumatate si una dintre buclele castanii se juca pe umarul alb si gol. Buzele-mi uscat sopteau suferinte si doruri, si ochii-mi citeau goliciunea trupului meu, goliciunea sufletului din mine. Flori de sange imi strapungeau obrajii, si genele imi erau ude. Mi-am atins cu mana stanga lobul fierbinte a urechii, mi-am trasat conturul buzelor superficial, si am lasat lacrima sa ajunga in coltul gurii dupa care am lins-o lacoma si insetata. Mi-am mangaiat ochii cu buricul degetelor. In verdele acela salbatic parca suferinta si-a facut culcus si acum imi prelungeste agonia, sau poate m-a imbalsamat demult. M-am ridicat pe vraful picioarelor, simteam lemnul rece topit de degetele mele. Mi-am aplecat trupul pe spate, mi-am lasat capul sa cada si am inceput sa dansez, miscandu-mi soldurile.
Ma priveam in tot acest timp cautand sa ma gasesc, sa ma regasesc. Eram goala, atat de goala, si goliciunea aia ma infiora. Nu mai aveam decat culoare,culoare ca pedeaspa a lipsei luminii, culoare ca suferinta. Nu mai aveam contur. "Cine esti, copila?" am soptit tardiv, in timp ce ma priveam agonizand . Nu mai stiu. M-am pierdut demult in conturul lui, m-am pierdut de mult in el, m-am cuibarit acolo, m-am impaturit in sufletul lui si acum, acum nu mai pot sa ies, sa nu mai vreau, sau imi este frica. Mi-am pierdut demult identitatea, sau poate nu am avut-o niciodata. Am renuntat demult la mine, pentru ca numai asa imi e cu putinta sa traiesc IN si PENTRU el. Nu am facut nimic care sa fie putin, totul a fost mult peste puterile unui copil de 17 ani. Nici suferinta nu a fost putina, nici noptile in care ma sprijineam cu fruntea de cer rugandu-ma fierbinte sa il am langa mine, nici zilele in care ascultam obsesiv aceleasi viori plangand, nici diminetile in care amanam sa-mi deschid ochii pentru a il mai pastra o clipa langa mine. Nu au fost putine nici clipele care mi le rupeam din provizoriul meu dureros si i le daruiam lui, fara a cere, fara a astepte. Nu au fost putine nici trupurile, nici sufletele, nici buzele, nici degetele, nici ochii cu care il gadilam sufletul si trupul. Nu e putin nici dorul. Uneori am impresia ca daca nu as fi existat eu, nu ar fi existat nici dorul. Dorul, de fapt, e al meu. De cand nu mai exist mi-ai devenit barbat, tata, frate, fiu, sot si Dumnezeu. Am ascuns in tine tot ce eram eu.
Ma privesc in oglinda, si iti vad tie sufletul infierat pe sanul meu drept. Imi privesc pantecul si vad cicatricea buzelor tale pe el. Ma asez in genunchii si iti vad bratele incolacite in jurul soldurilor mele.
Te iubesc, oricine ai fi tu, oricine as fi fost eu...
Salveaza-te de mine!

...

... I miss so much your little fingers

Sa-ti fie dor...

Sa-i simti urma degetelor mici pe umerii tai calzi, sa doara cicatricea bratele lui puternice pe soldurile tale, sa-i golesti porii fetei de mirosul dulce de parfum, sa-i simti respiratia fierbine pe obrazul tau, sa-i auzi buzele care saruta lobul urechii tale, sa simti cum ploapele lui te mangaie pe pantece, sa iti inghete talpa sub atingerea talpii lui, sa-i gadili pieptul cu parul tau lung, sa-ti apropri fruntea de gura lui si apoi s-o culci pe genunchi, sa astepti sa-ti sarute ochii cu degetele si apoi sa-ti dezmierde crestetul, sa-ti deseneze fluturi pe spate, sa-si infiga unghiile in pulpele tale apoi sa le sarute, sa-i simti tremurul trupului care te omoara in stramtoarea sa, sa simti cum prezenta ta il amorteste... sa urli cand amintirea trupului te bantuie, te seduce si te paraseste in mijlocul uraganului de suferinta. Stii ce inseamna toatea astea?

Sa-ti fie dor, un dor nebun...

13 aprilie

Am pierdut intr-o noapte de 13 aprilie lupta cu trupul si sufletul meu care se impotriveau sa lase posedate de iubire. Imi era frica de faptul ca imi voi pierde ratiunea, echilibrul si voi deveni sclava a iubirii, circumstantelor, si timpului care gravita in jurul nostru. Am castigat intr-o noapte de 13 aprilie un nou suflet si un nou trup. Mi-a fost frica de faptul ca vechia ratiune isi va revendica teritoriul. Nu a facut-o. Am decis atunci sa ma supun iubirii, sa ma las in voia ei, sa o fac ratiune si simtire. Stiu ca am pierdut din start lupat cu ea! In dragoste nu exista invingatori doar invinsi. Din momentul in care o lasi sa intre in tine, dragostea te poseda, musca din tine, bea din tine, te zgarie, te stoarce, respira prin toti porii tai pana cand ajungi la descompunerea finala. Si totusi stiam ca aceasta era singura mea scapare, era spectrul care facea din provizoriul meu ceva etern. Am abandonat-o atunci pe cea care am fost, pentru a putea sluji iubirea. Trebuia sa ma eliberez, sa ma lepat de vesmante si masti pentru a-mi putea pleca capul inaintea ei. Am renuntat la convingeri absurde, idei preconcepute, am acceptate relativitatea ca parte exponentiala a vietii mele. I-am promis ca ii voi fi fidela, ca ii voi implora iertarea de cate ori voi gresi sau nu, ca voi pleca umila fruntea si imi voi astepta sentinta de fiecare data cand greselile mele o vor mahni. Mi-am promis ca voi invata sa iert, sa ascult, sa inteleg. M-a invatat sa ma revendic si sa ma supun, sa ma umilesc si apoi sa fac parada din mandria mea. Nu, nu simt injosire, nu, nu simt decadere, simt demnitate pentru ca slujesc iubirea, pentru ca slujesc Divinitate intrupata in om. Pentru ca sunt sclava si stapana iubirii mele.
M-am nascut intr-o noapte de 13 aprilie in numele iubiri, mi-am amestecat sufletul cu cel pe care iubirea mi l-a dat si am devenit noi. M-am nascut intr-o noapte in numele eternitatii, m-am lepatat de carnea putedra si m-am lasat imbracata de iubire.
Da, iubesc! Si sunt mandra, chiar daca ingenunchiez in fata ei. Da iubesc, sunt sclava iubirii, ce sublim sentiment! Da iubesc, si iubirea are chipul tau…
La multi ani!

M-am mutat la tine...

Daca ma vei intreba cine sunt intr-o zi iti voi zambi, imi voi apropia buzele de lobul fierbinte al urechii tale si iti voi sopti: sunt himera care se strecoara prin sita epidermei tale, sunt femeia care danseaza unduindu-si soldurile, cu capul pe spate si parul gadilandu-i sanii, pe retina ta, sunt corpul care si-a sincronizat secundarul vietii cu al tau, sunt trepidatia care s-a ascuns in tine, prin tine. “Cum e cu putinta sa traiesti in mine?” M-am plictisit intr-o zi sa fiu eu, m-am lepadat de mine, de trupul si sufletul meu nascut pentru a te umple pe tine, mi-am facut bagajele si m-am mutat la tine. Mi-am aruncat in valiza rosie de piele roasa cateve discuri vechi in speranta ca le vom asculta impreuna in acel aparatat stricat de pe masuta ta de mahon. Inainte de a pleca am aprins focul in semineu si am azvarlit rochii, pantofi, farduri, rujuri si masti. Nu mai am nevoie de ele. Vreau sa fiu goala in fata ta, ma scarbesc machiajele pe care mi le asezam pe chip in fiecare dimineata. Am trantit usa, am pasit grabita in lift, am apasat butonul “Parter”, am iesit in strada si am oprit un taxi. Nu aveam bani, haine, bijuterii, nici chei macar nu mai aveam, aveam o valiza cu discuri vechi si un ceas pe mana pe care i l-am lasat taximetristului. Nu mai aveam nevoie de el. Ai tu un ceas alb asezat pe incheietura mainii stangi, de ce as mai avea eu nevoie de unul? M-ai asteptat in prag, mi-am pus mainile pe solduri, m-ai privit usor enervate si mi-ai spus “Mi-e atat de dor de tine!” Te-am sarutat pe frunte, ti-am pus valiza in brate si m-am asezat pe canapea. Ai ramas in picioare si mi-ai privit trupul, ai ingenunchiat in fata mea si ti-ai asezat capul pe pantecele meu. Ti-am mangaiat crestetul si, cand ai adormit, ti-am spus cu vocea stinsa “De azi sunt a ta!”. Esti ca un copil caruia trebuie sa ii spui cat il iubeti in somn, pentru ca nu cumva siguranta ca are iubirea ta s ail faca sa renunte la a mai cauta sa te aiba sau sa lupte pentru tine. De atunci ma trezesc in fiecare dimineata cu respiratia ta pe obrazul meu, iti sarut ochii, te invelesc si imi smulg trupul lenes din bratele tale. Cand ajung cu picioarele pe parchet pasesc pe varfuri ca nu cumva sa te trezesc. Imi asez camasa ta pe umeri, imi rasfat gatul cu parfumul tau, iti trimit un sarut din pragul usii si dispar. Dupa 6 ore te gasesc in fata liceului, cu o orhidee in mana asteptandu-ma. Imi iei degetele mainii drepte in palme si mi le saruti. Eu imi desfac palma si iti mangai obrajii. Imi agheti orhideeia in par, iti lipesti trupul de mine si pornim impreuna spre casa. De fiecare data cand trecem strada ma tragi spre tine si imi prinzi degetele in inclestarea palmelor tale. Cand ajungem in casa, ne descaltam cuminti in fata usii, eu fug in bucatari si tu ma urmezi. Deschid frigiderul , dar nu apuc niciodata sa cotrobai prin el, pentru ca de fiecare tu ma iei in brate si ma gadili. Cadem amandoi pe marmura rece si ne gadilam ca doi copii, pana cand ne amintim din nou ca ne e foame. Ne repezim spre frigider, eu imi torn laptele rece in castronul de sticla, iar tu iti incalzesti pizza in cuptor. Mancam pe canapea, imi iei picioarele si mi le asezi meticulos pe ale tale. De fiecare data iti termini mancarea inaintea mea. Apoi ma privesti cum mananc si te amuza teribil. Ne asezam vasele in chiuveta, ne apropiem trupurile si dansam. In zilele senine iesim afara pentru a ne plimba ca batraneii de mana, ne place sa ne oprim in parc si sa studiem cupluri de indragostiti ghicindu-le povestea. Apusul ne prinde in mansarda, eu in camasa ta, cu parul despleti citindu-ti poezii. In fiecare seara ne uitam la un film impreuna, iti place sa iti pui capul pe pantecele mele si sa te dezmierd. Cand iti incolacesti bratele in jurul taliei mele stiu ca iti e somn si ca astepti sa te sarut pe frunte si sa iti spun “Noapte buna!”. Te sarut deci pe frunte, te invelesc, ma pitesc in bratele tale si astept sa ma saruti si tu. Niciodata nu respecti ritualul. Cand astept sa ma saruti pe frunte imi spui ca ma iubesti, cand astept sa imi spui ca ma iubesti ma saruti parinteste pe frunte. Adormim dupa ce ne inclestam degetele pentru a nu ne pierde in intunericul noptii. Cand facem dragoste? Facem dragoste mereu, sub toate formele posibile. Chiar daca tu nu esti niciodata aici, si eu niciodata acolo. Chiar daca in timpul real suntem departe, ceasul nostru spune altceva.
Daca intr-o zi te voi intreba cine esti sa imi amintesti ca esti trupul cu care sufletul meu traieste in simbioza. Sunt noi, aici nu exista “tu” sau “eu”. Avem timpul nostru, realitatea noastra. Impreuna SUNTEM, separat am MURIT demult.

Leapsa. Carti

Ok am preluat leapsa de la Badafly (Manu)- (cu putina intarziere, e drept)



Citatul preferat dintr-o poezie scrisa de: Adrian Paunescu

"Si totusi e stare de veghe Si totusi murim repetat”


Poetii romani preferati: Ion Miculescu, Adrian Paunescu, Lucian Blaga, Mihai Eminescu.


Poetii contemporani preferati: Nichita Stanescu

“Ploua infernal,

si noi ne iubeam prin mansarde.

Prin cerul ferestrei, oval,

norii curgeau în luna lui Marte.



Peretii odaii erau

nelinistiti, sub desene în creta.

Sufletele noastre dansau

nevazute-ntr-o lume concreta.



O sa te ploua pe aripi, spuneai,

ploua cu globuri pe glob si prin vreme.

Nu-i nimic, iti spuneam, Lorelei,

mie-mi ploua zborul, cu pene.



Si ma-naltam. Si nu mai stiam unde-mi

lasasem în lume odaia.

Tu ma strigai din urma: raspunde-mi, raspunde-mi,

cine-s mai frumosi: oamenii?... ploaia?...



Ploua infernal, ploaie de tot nebuneasca,

si noi ne iubeam prin mansarde.

N-as mai fi vrut sa se sfirseasca

niciodata-acea luna-a lui Marte.”





Scriitorii preferati: Mircea Eliade, Ionel Teodoreanu, Kafka, Emil Cioran

Scriitorii contemporani preferati: Mircea Cartarescu, Paulo Coelho, Octavian Paler, Marc Levy


Ultimul spectacol de opereta vazut: nu am fost din pacate


Cãrtile preferate: Nunta in cer- Mircea Eliade, 11 minute-Paulo Coelho, Lacrimi si sfinti- Emil Cioran


Ultima piesa de teatru vazuta: Desculti in parc


Cu ce scriitori, daca unii dintre ei ar trai si azi, ti-ai dori sa fii prieten? Emil Cioran


Ce carte scrisã deja ti-ar fi plãcut sã fie scrisã de tine si de ce? Alchimistul- Paulo Coelho pentru ca insasi filosofia vietii ia chipul unui cioban care uimeste si frapeaza prin simplitate, lepadandu-se pana si de cel mai ascuns vesmant al iluzoriului firii.

Sunt cea a carei dragoste ai tarat-o in patul altei femei...

Priveste-ma, fiinta ce ma ai in tine! Priveste-ma, barbat las ce te ascunzi in adancul meu! Atat. Priveste-mi chipul dantelat de lacrimi, priveste-mi ochii goi, priveste-mi carnea frageda ce-mi tremura pe trup. Priveste-mi picioarele firave cu care fug spre tine si de tine. Priveste-mi bratele lungi care se incolacesc in jurul taliei tale, privese-mi buzele care te cauta sa-si potoleasca setea. Priveste-mi genunchii insangerati si zdrentuiti de atatea cazaturi. Priveste-ma cum inca stau in in picioare! Priveste-mi trupul bolnav si plin de cicatrici. Unde te uiti? Uita-te in fata! Sunt demna, sunt verticala barbate! Sa nu crezi ca m-ai doborat. Priveste-mi palmele cum iti iau chipul in ele si te aseaza pe pieptu-mi cald. Priveste-mi sanii plini si albi. Priveste-mi talia care se unduieste in inclestarea bratelor tale. Cine sunt? Sunt femeia ta. Sunt cea din care te-ai nascut, cea in care vei muri, sunt cea prin care respiri, cea care te va sufoca. Sunt sclava si stapana ta. Sunt copilul si sotia ta. Sunt cea care sta sub palma ta deschisa si astepata cuminte indurare. Sunt cea de care fugi in bratele altora, sunt cea in bratele careia mereu te intorci. Sunt cea care isi lipeste trupul gol de al tau si asteapta nemilosul verdict. Sunt cea care apartine tie si numai tie. Sunt cea care si-a lipit sufletul de fiecare data ca tu i l-ai scapat, spargandu-l, sunt cea a carei dragoste ai tarat-o in patul altei femei. Sunt cea care si-a curatat trupul de norori de fiecare data cand tu ai doborat-o si ai uitat s-o ridici. Sunt cea pe care o omori in fiecare clipa. Sunt cea pe care o lovesti si uiti apoi sa o mangai. Sunt cea de care te lepezi in fiecare zi, sunt cea careia ii implori amor in pragul fiecarei serii… Sunt eu, iubeste-ma doar si vindeca-ma, sunt eu, sa nu ma pierzi, auzi? Sa nu ma pierzi….

Eternii...

Doua trupuri proaspete cu miros de crin si transpiratie. Acel miros de dupa amor. Doua trupuri care cu cateva clipe inainte s-au impletit. Da. Eu stiu ca s-au impletit. Toata lumea stie. Exista o sclipire in ochii persoanelor care se impletesc. E sclipirea de dupa, e mirosul de dupa, e zambetul de dupa. Ochii le sunt atat de plini si de profunzi. Insa doar ei inteleg acea profunzime, doar ei se pot ineca in ea, doar pe ei ii fascineaza. Pe ceilalti ii sperie. Buzele le sunt volumptoase si piele din jurul lor rosie, atat de mult s-au infruptat una din alta incat pielea s-a revoltat si sangele a trasat linii rosi in jurul lor. Mainile se cuprind altfel, el nu ii mai indeasa degetele subtiri in palme, ci le strange, le strange cu atata putere si isi arcuieste podul palmei pentru a proteja petalele florii din mana-i de barbat. Cand pasesc bratul lui drept ii cuprinde talia subtire, si cel stang ii ia mana dreapta in palme. Se opresc des si se saruta. Isi apropie trupurile violent si se hranesc unul din altul. De fiecare data cand el o imbratiseaza trupul ei se apropie atat de tare si de a lui, si capul sau se culca atat de tare pe spate incat am impresia ca fiinta ei se rupe in doua. De fiecare data cand se saruta musca cu atata pofta din trupurile lor ca si cum acel sarut ar fi ultimul, ar fi fatal. Isi plimba rar trupurile pe strada, imi e dat tot atat de rar sa ii vad. Se intalnesc rar pentru ca trupurile le sunt departe. In timpul material traiesc in doua lumi diferite, in cel spiritual si-au aruncat sufletele in aceeasi clepsidra o data cu primul sarut. Dar cand trupurile li se intalnesc fac o sarbatoare din fiecare clipa, fiecare atingere , fiecare sarut. Si de fiecare data cand ii vad, citesc insemnata pe trupurile lor aceeasi dragoste totala si neconditionata, fara viitor, fara trecut proiectata intr-un acum incert si el. Isi uita trecutul, isi anuleaza viitorul si traiesc doar pentru acea clipa. Ce sublim abandon! Ceea ce e de-a dreptul frapant e faptul ca, pe zi ce trece, sunt tot mai indragostiti, au invins timpul, ei nu am lasat necrutaroarea asteptare sa ii inece in relativitatea ei. Si-au crescut iubirea, si-au cultivat respectul dar au ramas indragostiti, eternii indragostiti. Cei care de fiecare data cand se saruta simt emotia primei dati si puterea ultimei dati. Cei care le arata tuturor celor care se opresc sa-i priveasca ca sarutul spune ceea ce nicio insiruire de cuvinte nu va spune odata. Trupurile se inclina cand pasii apasati si mici se sincronizeaza. Din cand in cand capul ei se pleaca pe umarul lui lat. Atunci el ii saruta fruntea. Nu isi spun nimic. De ce sa pateze dragostea lor atat de pura, atat de curprinzatoare, de ce sa slabesca lanturile captivitatii in care sunt acaparate doua suflete care azi au devenit unul, cu banale cuvinte? Ce rost au insiruirile de cuvintele cand sarutul e cuvantul suprem? Acele doua trupuri se iubesc, se iubesc pentru ca se saruta.
Zeci de trupuri trec pe langa ei. Oare banuiesc dragostea din acele doua fiinte? Unii ii privesc suspicios, li se pare de-a dreptul vulgara acea infruptare a lor. Altii ii privesc cu admiratie, caci trezesc in ei iubiri, iubiri uitate, pierdute sau poate niciodata avute. Lor nu le pasa. Daca nu ar fi frig poate ar face dragoste acolo, atunci, in mijlocul strazii asteptand la semafor. Nu din exhibitionism, ci din iubire. Cat despre sarut, sarutul e verdictul iubirii lor. Sarutul e de fapt verdictul al existentei sau inexistentei iubirii dintre doua suflete.

Noi doi..

As vrea sa traim intr-o lume fara contur... fara ceasuri, fara ploi, fara bruma, fara stele, fara riduri... Sa fim doar noi doi, goi, iubindu-ne infinit. Sa ne tinem in brate, sa mancam pufuleti, sa alergam desculti, sa-mi culegi trandafiri, sa adormi in poalele mele, sa ma saruti pe burtica, sa te gadil in talpi, sa desenam nori si sa dam nume stelelor. Un pat alb, doua cani, o farfurie rosie si multe orhideei. A, si as mai vrea sa avem o mare, marea noastra cu delfini si pescarusi...

Celui care va veni...

“M-am gandit indelung ce sa-ti scriu, mi-am cotrobait in suflet insa nu am gasit nimic, doar niste cioburi a cameleonului de sticla care s-a spart ieri in mine. Pe panza sufletului taiata de cioburi am gasit zgariat chipul tau. Eternul chip de pe inima mea. M-am nascut cu el, am facut primii pasi cu el, am crescut impletind codite roscate de papusi cu el inauntru meu, mi-am inclestat intaia oara degetele pe penita cu el, dar acum a inceput sa ma zgarie. Ma ranesti! Poate cameleonul care se sparge din ce in ce mai des iti strapunge chipul. Te ranesc si eu oare? Tu de ce nu plangi, de ce nu sangerezi niciodata? A venit vremea sa iti scot chipul din inauntru-mi, sa imi smulg dragostea si sa iti tes un chip si-un trup. Apoi sa iti dau trupul meu. Sa ne impletim trupurile si sa devenim o singura fiinta, caci eu m-am nascut cu tine in adancu-mi iar tu te-ai nascut din nevoia adancului meu. Eu m-am nascut goala, tu te-ai nascut sa ma umpli. Fiinta noastra se va numi “noi”. “Noi” v-a invata sa iubeasca, sa mangaie si sa ierte. Inocenta mea iti va seduce sufletul si-l va atrage in capcana eternitatii. Te voi invata sa crezi in eternitate. Cu iubirea din adancu-mi, neconditionata si sortita tie si numai tie, te voi imbraca in fiecare zi. Te voi gadila cu parul meu lung, si iti voi saruta cu degetele mici ochii apoi iti voi incalzi cu soapte lobul urechii.. Ma voi dezbraca si te voi lasa sa ma privesti, trupul tau va invata sa il simta pe al meu, trupul tau va fi prelungirea fiintei mele. Cand te vei ridica de langa mine, voi fugi in talpile goale dupa tine, iti voi lua palma intre palmele mele si o voi saruta spunandu-ti ca am sa te astept, voi repeta obsesiv aceeasi asteptare. Iar cand te vei intoarce imi voi arunca trupul in bratele tale si iti voi atinge cu buzele frunte. Nu iti voi cere cuvinte de amor, ba chiar te voi implora in pragul fiecarei dimineti sa-mi uiti chipul cand vei vedea alta femeie. Pentru ca stiu ca oricat de multi pasi va face fiinta ta prin lume, oricate trupuri va cunoastre, al meu e singurul care ii va apartine, caci el se naste la infinit din tine. Trupul meu e singurul pe care il poti iubi si singurul cu care poti face dragoste. Te vei lapada de mine de 1000 de ori cand vei sede in bratele altor femei, cand vei vedea trupuri tinere si proaspete. Si apoi ma vei lua inapoi, pentru ca stii ca nimeni nu va putea sa trezeasca in tine atata pasiune si dor, vei musca din mine, te vei hrani cu carne mea frageta. Intr-o zi te vei plictisi de cautare, si te vei intoarce in mine, pentru totdeauna. Iar clipa in care imi vei uita chipul, ti-o vei aminti ca fiind clipa in care m-ai lasat sa intru in tine, sa fiu parte din trupul si sufletul tau. Oamenii uita pentru a avea timp sa-si intipareasca amintirile in suflet. Eu stiu ca ma uiti ca sa iti amintesti de mine. Te voi privi mereu cu dragoste si ochii tai imi vor marturisi cat de draga iti e fiinta mea. Te voi strange la piept de fiecare data cand sufletul tau va cauta caldura sufletului meu, voi sterge cu buzele insetate lacrima din coltul ochiilor tai cand ei, cei de afara, te vor rani. Iti voi lua chipul dulce in palme si iti voi promite ca ma vei avea la infinit. Voi fi copilul tau, femeia ta, prietena, iubita, amanta si sotia ta. Imi vei fi tata, barbat, prieten, iubit, amant si sot. Nu trebuie sa iti fie frica, dragul meu! Sunt aici, voi fi mereu aici chiar daca uneori drumurile pe care le apuci duc altundeva. Te voi astepta mereu. Nu iti cer nimic, nici macar dragoste, dar stiu ca totusi si daca nu o cer, o am. Caci inima ta atat de buna a invata sa iubeasca banalul din mine. Daca intr-o zi viata va vrea sa omoare iubirea pe care mi-o nutresti sa nu o lasi. Daca intr-o zi imaturitatea mea v-a vrea sa o sugrume, sa ma impingi, sa ma strangi tare in brate si sa imi spui ca ma iubesti. Iti voi plange in brate, voi striga sa ma eliberezi. Sa nu imi dai drumul! Ma voi opri din plans, iti voi privi chipul imi voi aminti cata dragoste nutresc pentru el. Te rog sa ma ierti pentru toate greselile pe care le voi face. Lasa-ma sa imi cer iertare de fiecare data cand voi simti nevoia. Dar tu sa nu o faci niciodata, sa nu imi zici sa te iert. Te-am iertat demult. Cand imi voi pune capul pe picioare tale si voi astepta sa ma mangai, sa o faci. Apoi daca voi dori sa iti vorbesc, sa ma lasi. Lasa-ma sa iti multumesc pentru ca ai primit cadou pe care ti-l daruiesc in fiecare zi, viata mea. Stiu ca nu valoreza prea mult. Stiu ca te supar uneori, ca sunt imatura, stiu ca iti gresesc enorm. Dar te rog sa ai rabdare cu mine, sa ma educi, sa ma cresti si iti promit ca intr-o zi ma vei privi si te vei umple de mandrie cand vei vedea ce copil frumos ai crescut la piept. Ajuta-ma sa fiu mai buna, si lasa-ma sa plang ca sa scot veninul lumii din mine. Ajuta-ma sa imi sincronizez trupul si sufletul cu al tau, sa imi fixez secundarul ceasului vietii dupa al tau.. Sa ma cauti, dar nu afara, sa ma cauti in tine. Priveste-ti ochii in oglinda, chipul meu e zgariat pe retina ta, atinge-ti pieptul si ma vei simti acolo, mereu. Te voi astepta in fiecare zi… Si inca ceva: te rog sa nu faci niciodata nimic pentru mine fara sa simti, caci acel gest nu va avea nicio valoare. Te rog sa nu simti mila pentru fiinta mea saraca, te rog sa ignori existenta cuvintelor „obligatie”, „responsabilitate” si „trebuie”. Nu trebuie sa faci nimic pentru mine, nimic din ceea ce nu simti. Vreau sa fi liber ca pasarea cerului, vreau sa zbori sa cauti fericirea iar daca simti ca ea e alaturi de mine sa stii ca te astept sa te intorci in mine. Nu iti cer sa fiu primul tau cuib, dar vreau sa fiu ultimul. Cand vei veni te rog sa ma privesti in ochii si sa nu imi spui nimic, sa ma lasi sa vad in ei chipul meu. Taci! Te rog, sa nu murdaresti petala crinului acelei clipe vorbind. Chipul meu ascuns in ochii tai imi va spune tot ceea ce trebuie stiu, ca esti pregatit sa ne impletim, sa te lasi sedus in capcana eternitatii. Vom fi eterni..”

P.S. Te iubesc...
Cea care te va astepta in fiecare zi...

Pana azi cand am decis sa traiesc la intamplare...

Paradoxuri. Sunt adepta si supusa lor. Dintotdeauna am cautat sa aromonizez ceea ce inima simte si ratiune dicteaza. De cele mai multe ori am fost nevoita sa omor ceva, temporar cel putin, fie ratiunea fie inima. Nu stiu cum e mai bine. In fond in orice alegere exista un dram de fatalitatea. In final toate trenurile duc catre aceeasi destinatie. Totul e o chestiune de timp. Moartea intotdeauna ne imbratiseaza, fie ca suntem cersetori sau regi. Mereu am trait cu frica de a ma arunca in valtoarea vietii. Am preferat sa fiu un spectator pasiv care-si fuma tigara intr-un colt intunecat. Pana azi cand am decis sa traiesc la intamplare...

La naiba cu trupul acesta!

Doare. Doare drumul catre mine, doare nimicul pe care-l am acum, nimicul pe care-l voi gasi la sfarsitul cautarii celei pe care am pierdut-o. In fond spre ce ma indrept, cand tot ceea ce fac ma indeparteaza mai mult de mine? Dor urmele degetelor mici pe trupul meu, doare mirosul unei pieli care odata l-am simtit. Doare caldura palmelor pe epiderma mea. Doare asteptarea. Asteptarea care-mi ucide copilaria, singuratatea in care ma scald in fiecare zi cu toate ca paradoxal nu izbutesc sa fiu niciodata cu adevarat singura. Dar sunt o insingurata! Insingurata din pricina dorului din mine, si asta declanseaza o hemoragie continua de sentimente care nu imi lasa trupul sa se odihneasca. Si simt lanturile reci ale durerii lipite pe incheieturile mele subtiri, si simt lacrimile care-mi curg pe obraz si-l zgarie, si simt cum suferinta isi infige ghiarele in carnea mea frageda, si simt cum durerea musca din inima mea si apoi scupia scarbita. Si simt cum tot ceea ce ma inconjoara traieste din mine, se hraneste cu mine iar eu, iar eu sunt stoarsa de puteri. Aud viata cum imi spune sa renunt, scartaitul rotilor de tren din gara vietii. Si simt mirosul sufletelor arse care zac in trupuri putrezite de oameni care renunta in fiecare zi, renunta sa lupte, sa creada si se lasa prada unei vieti mediocre. Unde e dorinta de a continua? Si talpile fierbinti imi ingheata, si ochii ma dor cand ei trec pe langa mine, ce trupuri frumoase au, ce suflete murdare poarta! Nu le inteleg ignoranta, nu le inteleg resemnare, nu le inteleg nici ratiunea, daca ceea ce alearga in creierele lor se poate numii asa. Nu inteleg nici macar cum sangele le mai alearga prin trup. Poate ii e mila de trupul frumos prin care alearga. Poate ii e frica si sangelui sa lase trupul prada mortii, caci trupul e tot ce au. Sufletul le-a murit demult. Nu inteleg cautarea cosmetizarii golului din ei, cred ei oare ca fardul mov si gura rosie pot ascunde asta? Ce e omul, daca nu pacat si virtute? Une e virtutea, caci pacatul e pretutindeni? Privesc haosul din jurul meu si caut sa aflu responsabilul. Sa dau vina pe fatalitatea destinului? Nu, eu nu cred in destin. Ma intreb daca sunt ca ei. Ma intreb cine e mai mizerabil eu, pentru ca am impresia ca traiesc altfel decat ei, eu, bietul copil care isi tese vise din pene de ingeri, sau ei, ei cei care iau viata pur si simplu, se afunda in ea si se resemneaza in fata fatalitatii destinului in care cred? Drumurile noastre duc catre aceeasi destinatie la urma urmei. Fie ca alegi sa iti tesi vise fie ca te lasi in voia destinului, tot mori. De ce sa mai alerg atunci spre mine? De ce sa ma mai caut? De ce sa mai sper? De ce sa mai las viata sa-mi zdrobeasca sufletul in mii de bucati si apoi sa ma chinui sa le lipesc? De ce sa duc acesta lupta, cand ar fi mult mai simplu sa renunt la ea?
M-am plictisit. M-am plictisit de ei, de mine. As vrea sa uit. Uitarea m-ar vindeca scarba de ei, de mine. As vrea sa-mi anulez fiinta. As vrea sa imi inchid intr-un cufar putinele urme de viata din mine. La naiba cu trupul acesta! M-as lepada de o mie de ori de el. Ce conteaza o pereche de ochii verzi, niste buze gorase si uscate si niste bucle castanii, cand sufletul simt ca mi se evapora din trup? Daca as putea sa ies din mine, sa ma ridic si sa zbor. La naiba cu lupta asta!

Exercitiu

"Nu exista culmi prea inalte, doar aripi prea scurte..."

Se spune ca la inceputul fiecarui an, oamenii isi pun cate o dorinta. Eu mi-am pus 2. Una pentru acest nou inceput, si cea de-a doua mi-am pus-o in momentul in care am suflat cele 17 lumanari. Pentru ca in 1 e ziua mea. Si deoarece e ziua mea si numai a mea (probabil asa gandesc si alti zeci de mii de oameni de pe planeta nascuti de 1 ianuarie), azi , mai mult ca niciodata, am voie sa cred in visele mele. Si tot pentru ca e ziua mea, imi permit sa va cer ceva, sa credeti si voi in visele voastre.
Am facut un mic exercitiu, am scris pe o foaie 10 lucruri pe care mi le doresc in acest an. Nu le-am scris si aici, e drept, am lasat loc sa le completati. Am vrut sa fie doar ale mele. Va invit insa sa va rupeti 10 minute din timp si sa faceti si voi o asemenea lista. Poate cand veti vedea hartia lipita pe dulapul din camera va veti simti motivati, sau cel putin frumusetea data de posibilitatea indeplinirii acelor dorinte va v-a musta de fiecare data cand veti dori sa renunatati la ele.

Lista mea arata cam asa:


10 pentru 2010

1. ......
2. Sa invat sa am rabdare, caci rabdarea e cea mai importanta virtute a muritorilor. Sa dau timp timpului.
3. ....
4. Sa –mi termin cartea.
5. .....
6. ......
7. Sa invat “If you’re not the one” la chitara.
8. ....
9. Sa pictez din nou.
10. .....




Cand durerea alearga mai repede decat sangele in trupul tau, aminteste-ti:
Nu ai voie sa renunti, chiar daca viata te-a ingenunchiat. Te vei ridica, te vei scutura de praf si vei merge mai departe. Vei continua sa lupti pentru a te gasi pe tine, pentru “acea clipa”, pentru acele firimituri de fericire din aureola fiecarei zile, pentru viata pe care intr-o zi ai lasat-o sa te inunde. O prima conditie in lupta care duce spre atingerea unui obiectiv, e sa stii sa pierzi. Cand vei pierde, sa o faci mereu cu capul sus. Acea infrangere e valsul din salonul vietii tale, e dansul celor doua fiinte din tine, cea care ai fost si cea care esti in devenire. Sa nu uiti niciodata sa crezi si sa speri, caci Dumnezeu a sadit in tine puterea de a trece peste toate greutatile. Sa nu uiti de lingurita cu untdelemn din mana ta. Sa ai grija da nu o versi, dar nu prea mare grija, pentru ca s-ar putea sa nu observi minuniile din jurul tau daca esti prea atent la ea. Daca lacrima iti curge neastamparat pe obraz, las-o pana cand ajunge in dreptul buzelor si deseneaza cu ea un zambet. Invata de la oamenii de langa tine. Invata de la cei superiori spirituali dar si de la cei mai putin bogati spirituali. Fiecare om poate sa te invete cate ceva. Si nu uita: nu viata, nu destinul, nu circumstantele sunt vinovate pentru izbandele si esecurile tale. TU. Tu esti cel responsabil pentru ceea ce esti, pentru masca pe care o afisezi. Si chiar daca inca nu stii cine esti, incearca sa fii tu. Viata e o lupta continua, in care oamenii incerca sa atinga perfectiunea, iar calea spre perfectiune e lunga si grea. Dar SCOPUL tau in viata nu trebuie sa fie acela de a atinge perfectiunea, ci acela da a aduna un manunchi de imperfectiuni din care sa creezi propria forma de perfectiune. Cel mai important e sa iti doresti, sa gasesti curajul de a-i sfida pe toti cei care spun “E IMPOSIBIL!”. Cat despre lucruri imposibile: NU EXISTA IMPOSIBIL. EXISTA DOAR LUCRURI GREU DE REALIZAT. Si nu uita: FERICIREA E O CHESTIUNE DE VOINTA.

Ea...

Scantei din stele licaresc usor, picurand pe aura universala secunde dureros de lungi. Astrii raspandesc fascicole de lumina descriind cu miscari circulare traictoria nesigura a primelor secunde din viata ei. Petale de orhidee spala infinitul si fluturii azurii deseneaza prin valsul lor intaile trasaturi ale trupului fraged. Furtuna de praf stelar se impleteste cu fiinta ei, ceata o mangaie, si fatala iubire o impinge in bratele iluzorii existente. Isi suprapune pleoapele negre lasand o lacrima sa sparga legamantul care le impreuna si descopera ca in spatele lor se ascunde ceva sferic si verde zgariat cu un maro salbatic. In ochi lumina se joaca neastamparata facand ploapele sa tremure, sarutandu-le incet. Buzele gadila fluturi, topind al lor albastru crud si rece. Isi apropie mana stanga de fata nestiind unde sa o asvarle, intr-o miscare involuntara isi atinge chipul alb, si pielea moale se aprinde parca sub mangaierea degetelor sale lungi. Isi impreuneaza mainile, si degetele i se impleticesc in bolta palmelor. Incerca sa isi miste fiinta, silindu-si talpile fierbinti sa danseze pe gheata. Al sau trup isi concentreaza parca toata greutatea in calcaiul mic care sparge delicat gheata. Din larvele lor, fluturii azurii ii tes o rochie alba care ii lasa umerii goi, conturandu-i silueta sculptata parca intr-o bucata de granit pe care brusc viata l-a cuprins cu a sa magie. Paseste inataia oara, facand din al sau prim pas un intreg ceremonial. Inainte de a pasii isi mai atinge o data fata, buzele, nasul, isi sarutat cu buricul degetului aratator lobul urechii drepte, isi cuprins talia subtire, isi scuturat apoi buclele castanii lasandu-le sa cada pe umerii goi si isi incorda buzele in incercarea de a desena intaiul sau zambet, e drept stangaci dar inocent precum surasul curatei copilarii. In perfectiunea ei aparenta, se ascunde insa un gol, si goliciunea sadea in ea asemeni unei tristeti covarsitoare. Intelesese ca s-a nascut dintotdeauna si ca va exista mereu, insa nu intelesese ce trebuie sa faca in acel interval de timp. Asemenea tuturor fiintelor existenta sa este relativa, fericirea si durerea se amesteca in viata din ea, ratiunea si sentimentele se confunda si singura certitudine a sa este eternitatea din ea, si provizoriul din fiecare.
Isi aruncat privirea in oglinda imensa care se intindea in fata ei, asteptand parca sa ii sopteasca ceva, insa aceasta nu a dorit sa ii dezvaluie nici-un secret al existentei, dezamagita si cu privirea abatuta a cauta un alt punct de reper, a cautat un lucru capabil sa o indrume. S-a impiedicat in fuga sa spre cel mai stralucitor astru pe care il zari, de o penita si talpile ei au sifonat foile albe, tesand cercuri imperfecte si trasand linii de grosimi diferite. S-a aplecat, a apucat penita a mai privit o data astrul indepartat, apoi a decis sa porneasca in cautarea lui, intelegand insa ca mai intai va trebui sa-si hasureze pe hartie calea spre el. Si-a ridicat genunchiul care atinsese pamantul a strans foile in brate, si si-a manjit palmele cu cerneala. A cautat indelung un scaun pe care sa-si odihneasca trupul, o masa pe care sa-si scrie povestea, a vorbit cu ea, cu alter- egoul sau, a carui intelepciune ii depasea capacitatea limitata de neintelegere. Acesta i-as spus ca ii apartine, si intelepciunea e tot a ei, insa unele fiinta calatoresc o viata sa o gasesasca, sa isi gaseasca dezlegarea popriei intelepciuni, si altele nu o gasesc niciodata. Cele care o gasesc insa, isi transforma existenta in viata scapand de blestemul pe care universul l-a aruncat asupra lor, sa existe, nestiind niciodata ca a trai e cu totul diferit.
A decis atunci sa porneasca in cautarea alter-egolului pierdut in clipa in care a luat fiinta, sa porneasca in cautare unei intelepciuni caruia i-a apartinut mereu, dar care nu ii va apartine niciodata. Si-a impartit viata in ani, anii in luni, lunile in saptamani, saptamanile in zile, zilele in ore, orele in minute, minutele in secunde. A descis ca unitatea de masurarea a timpului sa—i fie totusi fericirea, clipele in care acesta i-a invadat trupul. De asemenea si-a promis ca isi va asterne experienta fiecarei zile pe o hartie, pentru a nu uita nicio clipa ca intre extaz sau agonie exista o singura umbra, cea a timpului universal..
A inceput astfel sa scrie, dar mai intai si-a promis ca nu va refuza cum facuse pana acum sa traiasca. Le-a promis greselilor ca nu se va mai speria de ele, iubirii ca isi va deschide sufletul sa o primeasca, temerilor ca va invata sa traiasca cu ele sadite inauntru ei. A inceput prin a se bucura de prima dimineata din adevarata sa viata, de soarele care veghea asupra ei, de frumusetea orhideeie din ghiveciul rosu si de glasul celor care i-au fost aproape mereu, si ii vor fi aproape si incepand de azi cand ea a hotarat sa porneasca in cautarea alter-egoului.
Intaia zi a scris despre existenta ei, stiind ca a existat dintotdeaua, dorea totusi sa isi convinga spiritul de acest lucru aparte cert si a facut din alter-egoului in a carui cautare pornise confidentul sau, i-ai scris propriei sale intelepciuni, intelepciunii fiecare fiinte.

Chiar daca mereu e doar o clipa

Am uitat demult cum e sa fi fericit, sau poate n-am stiut niciodata. Poate am cautat atat de mult fericirea incat, am uitat esenta cautarii mele. Sau poate am pierdut-o pe drum. Caci omul fie se lasa furat de mirajul vietii, imbatandu-se cu iluzii, fie e prea atent sa nu o faca. Rezultatul? E acelasi. Fie ca esti prea atent, fie ca esti perfect ignorant, te impiedici. In cautarea fericirii ne poticnim cu totii. Priveam azi in ochii celor care imi sunt aproapem incercand sa ghicesc taina din care se naste umbra de pe chipul lor. N-am izbutit sa patrund in adancul lor. Am vazut doar niste chipuri pe care timpul a sapat riduri, niste buze uscate si lenese, niste ochi goi, atat de goi incat te inecai in goliciunea lor. Si nu, nu am izbutit sa inteleg ceva pentru ca nu era nimic de inteles. Ei nu aveam nici o taina. Erau o taina in sine, a vietii, a timpului, a cautarii, taina unei fericiri pierdute sau poate niciodata gasite cu adevarat. Cum pot sa fie atat de goi? Cum pot sa traiasca fara a cauta sa inteleaga ratiunea vietii, misterele ei? Cum pot sa renunte atat de repede sa caute fericirea? Uite ca pot. Si poate au dreptate. Poate ca viata nu are nicio ratiune, poate nici mistere nu are. Poate fericirea e o notiune abstracta, poate e doar un cuvant stupid introdus in dictionar de un om care dorea sa dea un sens vietii, dorea ca tu si eu sa ne trezim dimineata si sa ne ridicam din pat. Sa ne privim in oglinda si sa ne mintim ca ne-am ridicat pentru a cauta fericirea. De cate mii de ani ne trezim dimineata oare pentru a incepe cautarea? Nu. Oamenii nu se trezesc pentru a lupta, se trezesc pentru ca asa e firesc, pentru ca viata e o relativa, pentru ca timpul e o relativa, pentru ca ne aflam pe colierul unei lumi perfect rotunde. Pentru ca ne nastem si murim. Pentru ca asa va fi mereu. Pentru ca nu traim pentru fericire, tnici macar de dragul vietii nu traim. Traim pur si simplu pentru ca suntem nevoiti sa o facem .Pentru ca nu ne “chinuim” sa fim buni, o facem doar pentru ca ne e frica de iad. Chiar exista iad? Sa fim seriosi, poate fi ceva mai rau decat un om gol, secat, un om in care nici sangele nu mai fuge, un om care a uitat ca undeva in el exiata un “ceva” care se schimba continuu, care nu e constant dar care reprezinta de fapt esenta lui. Acea esenta e un nimic. Si e un nimic pentru ca nu poate fi definita in niciun fel. Poti sa spui cine esti? Nu. Esti o invalmaseala de linii asezate aparent coerent pe certificatul de nastere. Da. Asta esti in lumea materiala. Si cum ramane cu sufletul? De fapt noi suntem inainte de toate niste fiinte spirituale, avem nevoi spirituale. Caci nu hrana ne tine in viata, nu apa, nu soarele. Ci golul din nou, acel gol permanent care ne impinge in bratele intrebarilor existentiale pentru a se umple.
Dar nu, nu asta doream eu sa-ti spun azi. Doream sa-ti spun ca am gasit fericirea. Da, am gasit-o. Si nu, nu e acea fericire monotona la care toti aspiram, acea fericire in care ne inecam constient si care ajunge sa omoare in cele din urma si cel mai profund depozit afectiv din fiintele noastre sarace. E acea fericire in starea ei pura. Nu e fericirea elaborata, o fericire pe care incercam noi de mii de ani sa ni-o inducem, sa ni-o impunem, e fericirea nascuta din mine, din sufletul meu, nu din creierul meu obosit. Am auzit azi ceva ce m-a revoltat “E Craciun! Trebuie sa fim fericiti!”. Nu, complet gresit. “E Craciun, de ce nu renuntam odata la cautarea acelei fericiri perfecte si incercam sa gustam macare din fericiri marunte de-o clipa capabile insa sa ne extazieze?”. De ce sa nu abandonam lupta aceasta absurda. In fond nici nu stim pentru ca luptam.
Am gasit fericirea in momentul in care am renuntat la cautare, m-am abandonat clipei si vietii. Cand am incetat sa mai spun “vreau, imi doresc sa fiu fericita” am primit tot. Tot ceea ce nu avusesem pana acum. Am gasit fericirea langa mine, a stat pitita acolo privindu-ma amuzata cum esuez in cautare ei. Am gasit fericirea sub cel mai frumos chip pe care mi-a fost dat sa-l cunosc. Am inteles ca poate maine nu il voi mai avea langa mine, poate ieri l-a avut altcineva, dar acum, acum eu il am, nu-l posed, il am asa cum ma are si el pe mine. Il am cu toate clipele in care imi deseneaza zambete pe fata si cu toate lacrimile pe care mi le pune pe obraz. Ma are cu toate clipele in care ma asez in bratele lui si cele in care ii cer sa ma mangaie cand sunt trista. Ne avem si atunci cand suntem tristi, si atunci cand am renunta de 100 de ori unul la altul. Ne avem si atunci cand aruncam regretele dintre noi si lasam copiii se imbratiseze. Ma va avea mereu, il voi avea mereu. Chiar daca mereu e doar o clipa.
Nu stiu daca asta se numeste fericire, stiu insa ca in vocabularul meu e sinonima cu “acea clipa”. Acea clipa cand am vazut in ochii lui chipul meu, cand am simtit in palmele lui caldura palmelor mele, cand sufletele noastre s-au imbratisat.

Miracol de Craciun...

Imi e frica de acest Craciun, frica de esenta lui pierduta printre rafturile copilariei mele, copilarie pe al carui prag curand il voi trece, in sens indvers insa. Copilul care am fost, in prag de Craciun impodobea bradul cu globulete colorate, isi impletea betele pe dupa gat si manca toate bomboanele inainte de a ajunge pe crengutele bradului. Copilul din mine pandea ore in sir cautand sa rezolve misterul cadourilor de sub brad. Copilul din mine astepta pitit pe dupa usa sa vada straiele acelui mos batran si bland, iar cand il zarea ii cerea sa il tina in poale. Copilul din mine simtea atunci miracolul Craciunului, pe care acum doar si-l impune sa simta. Adultul din mine e mai gol insa, nu-l mai asteapta pe mos, nu mai doreste sa ii stea in poala, nici macar nu mai imbraca bradul in rosu. Femeie din mine isi picteaza ochii si buzele superficial si asteapta nerabdatoare ca pendului ceasului sa bata ora 9. Isi ia grabita geanta, cheile si telefonul. Femeia din mine a mai pastrat doar magia ajunului, in care toti crestinii umblam din casa in casa pentru a vesti nasterea Mantuitorului. A pastrat-o dar e incapabila sa-o simta. Sufletul ii e atat de neastamparat incat nici macar nu izbuteste sa ii impuna sa fie fericit, sa simta o magie care pana nu demult era prezent in el. O magie firesca odata. Femeia din mine nu s-a simtit miscata nici macar de glasul tremurand al copiilor care colindau in fata bradului. Am incercat, pe tot parcursul serii, sa simt ceva, "un ceva" care sa imi schimbe sufletul macar pentru o clipa. Am simtit insa un gol. Si goliciunea din mine nu putea fi umpluta nici de prezenta celor dragi aproape, nici de cadourile de sub brad, nici macar de steaua de catifea rostie din varful sau. Ce-mi dorea de fapt? Imi doream sa cred, sa cred in Craciun, in magia si puterea sa. Imi doream sa cred. Atat. Insa nu izbuteam sa cred in nimic, nu izbuteam nici macar sa sper. Si cata speranta se cuibarea in mine in vremea in care sufletul nu imi era atat de patat de lacrimi!
Si totusi cand m-am plictisit sa imi impun sa simt ceva, a aparut "acea clipa". Acea clipa magica care ne apare in fiecare zi in cale, dar noi ne pierdem in amanunte si uitam sa o lasam sa ne bucure sufletul. Eu am hotarat sa o traiesc, fara maine sau ieri. Printre zecile de cuvinte am auzit "cele 3 cuvinte magice". Nu, nu sunt 2. La noi sunt 3. Dar n-am sa iti impartasesc taina lor, ar pali frumusetea din care sunt tesute si m-as ineca in faditatea lor. Vocea lui, din care telefonul nu reusise sa absoarba, ca niciodata de altfel, tremurul emotiei, a spulberat toata neputinta din mine. Am inteles atunci ca anul acesta de Craciun am primit cel mai frumos cadou cu putinta, am inteles ca exista miracole, si el e al meu, miracolul care imi face trupul sa vibreze. Am inteles ca nu am nevoie de nimic, caci ma nas si mor in fiecare clipa sub atingerea degetelor sale mici si buzelor sale insetate. Da exista Craciun, exista magie, exista miracole si exista un mos, sau cel putin un spirt care vegheaza asupra noastra si incearca, pe cat ii este cu putinta, sa ne faca daruri spirituale.
A doua zi, dimineata m-a trezit aceeasi voce. Parca dorea sa-mi aminteasca de cele 3 cuvinte magice ale noastre, dorea sa ma convinga ca el este miracolul meu.
Acum cred, cred in mine, in el, in noi si cred in magia unui Craciun care ne ia sufletele in brate si le incalzeste la piept apoi le da celor care ne iubesc.

If you're not the one...

If you're not the one then why does my soul feel glad today?
If you're not the one then why does my hand fit yours this way?
If you are not mine then why does your heart return my call?
If you are not mine would I have the strength to stand at all?

I never know what the future brings
But I know you're here with me now
We'll make it through
And I hope you are the one I share my life with

I don't wanna run away but I can't take it, I don't understand
If I'm not made for you then why does my heart tell me that I am?
Is there any way that I can stay in your arms?

If I don't need you then why am I crying on my bed?
If I don't need you then why does your name resound in my head?
If you're not for me then why does this distance maim my life?
If you're not for me then why do I dream of you as my wife?

I don't know why you're so far away
But I know that this **much** is true
We'll make it through
And I hope you are the one I share my life with
And I wish that you could be the one I die with
And I'm praying you're the one I build my home with
I hope I love you all my life

I don't wanna run away but I can't take it, I don't understand
If I'm not made for you then why does my heart tell me that I am
Is there any way that I can stay in your arms?

'Cause I miss you, body and soul so strong that it takes my breath away
And I breathe you into my heart and pray for the strength to stand today
'Cause I love you, whether it's wrong or right
And though I can't be with you tonight
You know my heart is by your side

I don’t wanna run away but I can’t take it, I don’t understand
If I’m not made for you then why does my heart tell me that I am
Is there any way that I can stay in your arms?

EL...

Mereu am obtinut ceea ce mi-a dorit de la viata. Am luptat si am invins. Pana azi. Pentru ca am realizat ca exista totusi un lucru, care a devenit mai important decat toate "ambitiile" dinaintea lui. EL,cel care nu mai e demult o ambitie. A devenit un mod de a trai. Si asta a schimbat tot.

"E frumos?"

"E frumos?"
"Cand l-am vazut dupa o perioada in care ii uitasem aproape in totalitate numele si chipul, mi-a acaparat atentia. Zambetul cald, ochii caprui in care lumina se juca neastamparat, chipul ii pastra o nuanta de tristete. Era nostalgic. Il mai vazusem inainte si ghiceam parca sufletul ascuns de trupul lui, bunatatea si sinceritatea sa, dar copilul din mine nu anticipa cat de mult avea sa iubeasca acel trup, acel suflet, acel inceput de barbat. In zilele petrecute alaturi de el ochii mei il cautau insistent. Imi era frica uneori sa nu fiu descoperita. Nu puteam sa-i croiesc un chip in mintea mea, nu reuseam sa mi-l imaginez daca nu era in vecinatatea mea sa-l pot privi macar o clipa. Ii uitam chipul in 5 minute, cu toate ca petrecusem atat timp analizandu-l . Inima mea insa, nu putea sa-l uite. Cred ca fara sa-mi dau seama l-am iubit inca de atunci. De fapt cred ca l-am iubit dintotdeauna. Dar sa ramanem totusi la frumusetea sa. E o frumusete dincolo de conventii... E atat de tulburatoare schimbarea sa permanenta si continua, incat cred ca nici Da Vinci insusi nu ar putea sa-i imortalizeze chipul pe-o bucata de panza. In putinele seri in care am reusit sa stam imbratisati, si sa ne atingem, frumusetea sa era de un sublim inefabil. Razele lunii care-i brazdau chipul, ii confereau o nota aparte de mister. Buzele ii eram mici si subtiri, dar atat de insetate. Ochii caprui si alungiti, privindu-ma, deveneau mari si curiosi. Mereu aveam impresia ca doreau sa patrunda profund in mine. Cand ochii lui imi cautau trupul, eu ii mangaiam parul moale. Cand ma tinea in brate ii simteam mirosul pielii. Era putin mai inalt decat mine. Indeajuns de inalt cat sa-mi sarute fruntea cand imi plecam capul pe umarul lui. Bratele lui ma strangeau puternic, lipindu-mi trupul de al lui. Ii zaream picioarele zvelte si foarte bine articulate. Mainile fine, unghi ile mici si degetele calde. Umerii lati si bazinul proportional. Era atat de frumos cand eram impreuna... Am mai zarit o data acelasi tip de frumusete la el, cand era in preajma parintiilor lui. Probabil din cauza iubirii ce le-o poarta. In rest era o frumusete liniara, chip de copil, cand se concentreaza are doua gropite in obraji. E robust, inalt, pielea ii e cafenie si trupul armonios. Fata ii e rotunda si destul de luminoasa. Ochii ii sunt mereu blanzi si sinceri. Zambetul lui... Ce zambet! Are mai multe feluri de zambete. Cel mai mult imi place zambetul lui inocent. De obicei il zaresc pe fata cand imi vorbeste. El stie ca ii iubesc acel zambet. Eu ii iubesc toate zambetele deopotriva. Ii iubesc zambetul ironic care isi face loc pe chipul lui dulce atunci cand il supar, zambetul fortat pe care-l silesc eu sa apara atunci cand socotesc eu ca e prea trist, cel formal pe care l-am zarit la el cel mai rar, de obicei el zambeste din suflet, si zambetul dezinvolt pe care copilariile mele socotite de el amuzante si dulci il deseneaza pe chip. Si privirile ii sunt diferite. Cand e nostalgic privirea lui se pierde in contur si buzele se "strang". Cand e usor intimidat se uita spre cer si zambeste delicat. Cand e surprins ochii ii sunt foarte mari si stralucesc . Cand e fericit, ochii ii sunt mici, adanci de o profunzime dezarmanta. Intelegi tu oare acum cat de complexa e aceasta fiinta?"

Absente si regasiri...

"Why do you love me?"

S-a ridicat si a plecat. Ceasca de cafea i-a ramas pe masa. Acum el sta, priveste in gol si se intreaba unde a gresit. Iar ea, ea paseste hotarata privind cerul. Se indreapta spre nicaieri. Nici macar nu ii vine sa planga asa cum a facut-o in sutele de zile petrecute sub ceartceafurile albe privindu-i poza si asteptandu-l. Asteptand sa ii auda vocea. Tacerea era apasatoare si dureroasa. Cata singuratate nastea asteptarea! Il astepta sa vina, sa ii stearga lacrima, sa o ia in brate. Si dupa acea, nimic nu mai conta. Nu-mi pasa daca va muri in urmatoarea clipa sau va trai alaturi de el o zi, o saptamana, o viata. Niciodata nu a venit. Cat isi dorea sa nu il fi asteptat atat, asteptarea ucise in ea copilaria. Se simtea secata, goala. Iar acum cand in sfarsit il avea langa ea l-a lasat singur pe terasa, intr-o sambata mohorata si trista de toamna. Nu intelegea. Cum poate sa o intrebe de ce-l iubeste? De ce vrea sa fie cu el? De ce nu poate respira fara el, dupa atat nopti in care il implora in soapta sa vina si sa o stranga la piept? Cum putea sa ii spuna ca poate ar fi mai bine sa se indeparteze, ca nu vor izbuti niciodata sa fie fericiti impreuna? Ce ar fi putut sa ii raspunda oare cand ea nu-l iubea pentru un motiv anume, ci pentru un "tot". Cand ea ii respira viata, se hranea cu amintirea lui. Il iubea. ll iubea pe cel care o certa, pe cel cu care facea dragoste, pe cel de dorul caruia plangea, pe singurul om care o facuse vreodata fericita. Il iubea pe cel cu degetele micute si jucause, pe cel care o rasfata si o mangaia. Il iubea cand o suna, cand ii spunea ca ii e dor. Il iubea pe cel caruia ii cerea iertare si apoi ii sarea in brate fericita. Il iubea pe cel care isi uita cana cu cafea pe birou si blugii azvarliti pe marginea patului. Pe cel care stia sa ii fie alaturi, stia sa o ierte si sa o sarute. Il iubea pe cel care intr-o zi a aparut in viata ei si i-a schimbat-o, pe cel care a invatat-o sa iubeasca. Il iubea pentru ca era a lui, doar a lui, pentru ca el o ranea si o vindeca...

A lasat noptile sa treaca peste trupul ei obosit, zilele sa ii stearga amintirea lacrimei care a cazut in acea zi si s-a intors la acea terasa. El o astepta. Asa cum il asteptase ea atata timp schitand zambete fara contur doar pentru a-i asunde durerea. In acele zile in care ea fusese absenta, el a realizat ca perspectiva unei vieti fara ea il cutremura. Si-a dat seama ca o iubeste. Nu isi imaginase pana atunci niciun viitor cu ea, dar nici fara ea. S-a ridicat cand a zarit-o a fugit si a sarutat-o pe frunte. I-a luat degetele reci in palme si i-a spus "Iarta-ma. Nu trebuia sa te intreb de ce iubesti. Absenta ta m-a fauct sa inteleg ca te iubesc. Te iubesc si atat. Nu te iubesc pentru ochii tai verzi sau trupul tau zvelt. Te iubesc pentru ceea ce sunt cand sunt cu tine, pentru totul pe care il reprezinti tu in mine, pentru acel amestec de parfumuri pe care sufletul tau le imprastie in mine."

Niciodata nu iubim pentru un motiv anume. Iubim pur si simplu, si nu trebuie sa cautam sa intelegem ratiunea dragostei. Dragostea nu ARE ratiune, ea ESTE adevarata ratiune.