"E frumos?"

"E frumos?"
"Cand l-am vazut dupa o perioada in care ii uitasem aproape in totalitate numele si chipul, mi-a acaparat atentia. Zambetul cald, ochii caprui in care lumina se juca neastamparat, chipul ii pastra o nuanta de tristete. Era nostalgic. Il mai vazusem inainte si ghiceam parca sufletul ascuns de trupul lui, bunatatea si sinceritatea sa, dar copilul din mine nu anticipa cat de mult avea sa iubeasca acel trup, acel suflet, acel inceput de barbat. In zilele petrecute alaturi de el ochii mei il cautau insistent. Imi era frica uneori sa nu fiu descoperita. Nu puteam sa-i croiesc un chip in mintea mea, nu reuseam sa mi-l imaginez daca nu era in vecinatatea mea sa-l pot privi macar o clipa. Ii uitam chipul in 5 minute, cu toate ca petrecusem atat timp analizandu-l . Inima mea insa, nu putea sa-l uite. Cred ca fara sa-mi dau seama l-am iubit inca de atunci. De fapt cred ca l-am iubit dintotdeauna. Dar sa ramanem totusi la frumusetea sa. E o frumusete dincolo de conventii... E atat de tulburatoare schimbarea sa permanenta si continua, incat cred ca nici Da Vinci insusi nu ar putea sa-i imortalizeze chipul pe-o bucata de panza. In putinele seri in care am reusit sa stam imbratisati, si sa ne atingem, frumusetea sa era de un sublim inefabil. Razele lunii care-i brazdau chipul, ii confereau o nota aparte de mister. Buzele ii eram mici si subtiri, dar atat de insetate. Ochii caprui si alungiti, privindu-ma, deveneau mari si curiosi. Mereu aveam impresia ca doreau sa patrunda profund in mine. Cand ochii lui imi cautau trupul, eu ii mangaiam parul moale. Cand ma tinea in brate ii simteam mirosul pielii. Era putin mai inalt decat mine. Indeajuns de inalt cat sa-mi sarute fruntea cand imi plecam capul pe umarul lui. Bratele lui ma strangeau puternic, lipindu-mi trupul de al lui. Ii zaream picioarele zvelte si foarte bine articulate. Mainile fine, unghi ile mici si degetele calde. Umerii lati si bazinul proportional. Era atat de frumos cand eram impreuna... Am mai zarit o data acelasi tip de frumusete la el, cand era in preajma parintiilor lui. Probabil din cauza iubirii ce le-o poarta. In rest era o frumusete liniara, chip de copil, cand se concentreaza are doua gropite in obraji. E robust, inalt, pielea ii e cafenie si trupul armonios. Fata ii e rotunda si destul de luminoasa. Ochii ii sunt mereu blanzi si sinceri. Zambetul lui... Ce zambet! Are mai multe feluri de zambete. Cel mai mult imi place zambetul lui inocent. De obicei il zaresc pe fata cand imi vorbeste. El stie ca ii iubesc acel zambet. Eu ii iubesc toate zambetele deopotriva. Ii iubesc zambetul ironic care isi face loc pe chipul lui dulce atunci cand il supar, zambetul fortat pe care-l silesc eu sa apara atunci cand socotesc eu ca e prea trist, cel formal pe care l-am zarit la el cel mai rar, de obicei el zambeste din suflet, si zambetul dezinvolt pe care copilariile mele socotite de el amuzante si dulci il deseneaza pe chip. Si privirile ii sunt diferite. Cand e nostalgic privirea lui se pierde in contur si buzele se "strang". Cand e usor intimidat se uita spre cer si zambeste delicat. Cand e surprins ochii ii sunt foarte mari si stralucesc . Cand e fericit, ochii ii sunt mici, adanci de o profunzime dezarmanta. Intelegi tu oare acum cat de complexa e aceasta fiinta?"