vineri, 11 decembrie 2009

Singuratate de sambata...




Sambata, promisiunea unei dimineti in care sa ma rasfat in ceartceafurile albe, promisiunea unei nopti petrecuta cu gandurile departe, promisiunea unei zile in care exista doar eu, ura si dragostea mea. Imi promit ca maine voi fi mai fericita, voi avea mai mult timp pentru mine, voi zambi mai mult, ii voi imbratisa pe cei pe care ii iubesc, imi promit ca maine voi avea mai multa rabdare. In zadar, termin obosita in bratele noptii de sambata uitandu-ma pe geam., cautand luna si intrebanndu-ma ce am facut azi ca sa fiu fericita? Gasesc raspunsuri copilaresti, ma amuz si imi soptesc „E sambata, e noapte, si eu ar trebui sa fiu cu mine asa cum mi-am fagaduit. Sunt?”. Da sunt ceea ce vreu sa fiu, sambata cred ca e singura zi care se deruleaza asa cum sufletul meu vrea. Ma tresezc in zori, ma repezesc spre draperii si caut soarele. E acolo, e sus si imi promite ca azi ma va face fericita. Fug grabita in bucatarie, caut laptele in frigider si il azvarlu in castronul transparent. Sunetul pe care acel lichid alb in face cand se izbeste violet de fundul bolului ma incanta. Caut cererealele de ciocolata si acopar albul proaspat cu ele. Rotesc lingura in bol, inec cerealale in lapte, privesc in oglinda si zambesc „E dimineata mea”. Urc scarile reci de marmura alba, asez bolul cu precizie pe marginea patului, adulmec aroma laptelui proaspat si musc cu o placere aproape carnala din fulgii de proumb. Tarziu ii aud pe parintii si fratele meu care coboara sa manance. Iti marturisesc, rusinata, ca nu imi prea plac mesele in familie, sau poate imi plac dar nu sambata. Sambata vreau sa fiu doar eu si cu mine. Totusi cobor la masa, stau cinci minute si urc cautand orice justificare pentru a nu-i supara. Am avut mereu o placere stranie de a-mi petrece diminetile libere doar cu mine, de a manca singura fara sa fiu silita sa iau parte la tot felul de conversatii pe care le socotesc plictisitoare. Scenele de familie mi le imaginez derulandu-se in orice alt context decat in cel a unei mese de sambata dimineata. Poate e doar o nevoie de intimitate pe care mi-o manifest doar cand simt ca nu ii deranjez pe cei din jur. Am nevoie sa ma privesc dimineata in oglinda singura, am nevoie sa ma spal pe dinti si sa fiu doar eu in baie, am nevoie sa-mi zambesc doar mine, am nevoie sa ma mustru cand doar eu sunt de fata si am nevoie sa-mi strang jucaria de plus in brate fara ca nimeni sa ma vada si sa se lase uluit de comportamentul meu pe alocuri bizar. Restul zilei de sambata mi-l petrec citind si seara aleg sa ma plimb pe strazile de pe Magura, de unde orasul se intinde curajos sub poalele acestuia, unde se zaresc lumini care scanteiaza in noapte invelind orasul intr-o aura mistica. Pe langa lectura si eventualele pasaje pe care ti le scriu sambata. De fapt viata mea se deruleaza intre orele petrecute la liceu, antrenamnete, lectura si eu. Eu cantaresc mult in aceasta ecuatie, poate de aceia simt nevoia unei zile in care sa fiu doar eu, in care sa nu trebuiasa ca conversez, sa par draguta, sa disimulez emotii care de fapt imi sunt straine, sa rad pentru ca „se rade”, sa zambesc pentru a parea fericita. Sambata sunt fericita, sunt fericita insa in felul meu si nu inteleg fericirea dintr-un zambet, inteleg fericirea profunda care cotrobaie prin mine. Eu de fapt inseamna mai mult decat propria persoana, inseamna fericirea mea, iubirea meu, incertitudinile mele, inseamna un cineva indepartat dar drag mie, inseamna de fapt esenta a ceea ce sunt, inseamna cea mai primitiva si pura stare.Recitesc ceea ce am scris, si ma amuza necesitatea mea de a justifica singuratatea pe acre o vreau prezenta azi in viata mea. Mi-a lua insa mult timp sa inteleg ca ma vreau singura, ca ma sufoca cei din jurul meu uneori, ca ma sperie multimea, ca in ciuda bucurie pe care o simt alaturi de cei dragi mie, in ciuda placerii de a povesti cu colegele, pasiunii pe care o pun in antrenamente, iubirii pentru lectura si pentru scris pe care o nutresc, trebuie sa fiu singura. Nu sunt o insingurata, sunt doar singura azi, as vrea ca toate sambetele sa fie doar pe acel „eu” complex din mine, as vrea sa iua din aceste momente puterea si motivatia de a-mi trai celelalte 6 zile a saptamanii, de a zambi si a ma ruga duminica, de a pasii luni entuziasmata spre liceu. Singuratatea e o virtute necesara in procesul de cunostere de sine. In singuratate se manifesta adevaratul eu.

2 comentarii:

  1. MULTUMESC pentru toate comentariile tale. ai o gandire cum putini au la varsta ta. gandesti profund si sustragi exact ceea ce trebuie retinut. felicitari si mult succes cu blogul pe care l gestionezi.

    RăspundețiȘtergere
  2. sa razi pentru ca ''se rade''. tocmai ai descoperit importanta ''impersonalului se'', acel impersonal in care se spala toti, acel gol in care ne desfasuram viata cotidiana. suntem adesea cuprinsi de impersonalul se, insa mai sunt unii care se sutrag impersonalui. dar fugind de marele se nu facem decat sa ne adancim in el. fuga de impersonal nu este decat o intorcere catre impersonal. a fi singur inseamna si a fi lalolalta cu ceilalti, poti sa fii singur chiar si atunci cand esti intr-o grota plina cu oameni, autenticitatea nu o recapeti neaparat intre 4 pereti, ci salasluind intru lume, pentru ca in prima instanta noi suntem laolata cu ceilalti. si cred ca ar mai fi de scrie vreo 5 pag despre subiectul asta :)

    RăspundețiȘtergere