duminică, 29 noiembrie 2009

Viata si miracolele...


Ma gandeam la cum cautam ca tampitii fericirea in Cer si uitam ca ea e pe Pamant. Ma gandeam cat de ignoranti putem fi cand spunem "Nu cred in miracole!", cand viata in sine e un miracol. Cate secunde privesti cerul dimineata, cate secunde iti ingaduiesti sa "pierzi" uitandu-te la picatura de bruma de pe firul ierbii pe care calci? Nici o clipa.. Si stii de ce? Pentru ca nu avem timp, avem timp pentru tot si totusi pentru nimic. Avem timp sa ne spalam pe fata, sa ne coloram unghiile si sa ne aruncam privirea superficial in oglinda sa vedem daca nu cumva "ne-a curs" rimelul dar nu avem timp sa ne uitam in ochii nostri pentru a verifica daca sufletul mai e inca in noi. Avem timp sa ne umplem bolul cu cereale de dimineata dar nu avem timp sa ascultam sunetul pe care laptele proaspat il produce cand se izbeste de fundul castronului. Avem timp sa ne plangem ca e frig afara, ca drumul pana la liceu e lung dar nu avem timp sa privim castanul din curte care tocmai s-a lepadat de frunzele galbene. Privesti vreodata cerul? Da. De ce? Pentru a-l admira? Nu. Pentru a vedea daca ai nevoie de umbrela neagra in cazul in care cerul se v-a decide sa se revolte. In fond suntem atat de limitati! Cautam o viata intreaga sa fim fericiti, credem in fericiri monotone si ne invionvatim destinul daca ceva rau ni se intampla. Te-ai gandit vreodata cum ar fi sa fii mereu fericit? Monoton, ai simti o fericire monotona pe care nici macar nu ai mai stii sa o apreciezi. O fericire care ar omora toata dragostea din tine, tandretea si placerea de a cauta incontinuu raspunsuri. Ce s-ar intampla daca maine nu ai mai avea intrebari? Ai muri.. Uneori ma gandesc ca e mai bine sa mori asa decat sa mori incet din dorinta absurda de a trai incadrat in tipare, de a face tot ce fac toti pentru ca trebuie, pentru ca cineva a impus un anumit ritm al lumii. Nu. Nu aia e fericirea. Fericirea nu inseamna o casa, o masina, o casatorie si 2 copii, frustrari de dupa 40 de ani, riduri si moarte. Fericirea e acea lupta continua de a te afla pe tine insuti care se sfarseste o data cu momentul in care iti cunosti sufletul geaman. In momentul acela incepe o alt fel de fericire, aceea de a cauta sa faci permanent din viata lui-viata ta, din fericirea lui-fericirea ta fara a-l sufoca totusi, si dandu-i toata libertatea din lume, a cauta sa iubesti tot din el. Cand vom intelege ca viata e in sine un miracol oare?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu