vineri, 29 aprilie 2011

Desprinderea




Ii auzeam buzele care imi sculptau tampla dreapta, coborand spre obraz si sfarsind in dreptul lobului urechii mele. Sub podul palmelor care-l apasau, gatul meu se zbatea neputincios si degetele-i imi sfarmau ceafa in inclestarea lor. Mi-am apropiat mainile ca intr-o rugaciune si le-am asezat in dreptul piepturilor noastre devenind puntea dintre inimi. Mi-am impins trupul cu toata puterea spre el si am inchis ochii. El si-a desprins degetele din inclestarea care parea un colier al vestelor romane, sub a carui greutate gatul meu suspina dar continua sa il poarte cu mandrie, ca si cum ar fi fost capodopera celui mai iscusit bijutier al umanitatii. Apoi m-a cuprins in brate si mi-a asezat capul pe umarul lui. Amintirea acelei imbratisari avea sa ma urmareasca mereu. Nu semana cu niciuna dintre imbratisarile pe care mi le-a daruit de-a lungul timpului. Nu era impletirea in care visam intr-o zi sa imi construiesc culcusul, nu era acea unire a trupurilor hranindu-se unul din altul, sub magia careia am implorat de atatea ori divinitatea sa imi ingaduie sa mor, era imbratisarea care avea sa imi daruiasca luciditatea inceputului meu. Era imbratisarea omului care m-a relevat, imbratisarea creatorului meu. Eram carne din carnea lui, sange din sangele lui, suflet din sufletul ui. Nu imi neg Dumnezeul. Stiu ca Lui ii datorez viata. Nu ma lepat de tatal si mama mea, zeii in fata carora ar trebui sa ingenunchiez si sa le sarut picioarele. Stiu ca Dumnezeu a fost cel care a ingropat samanta eternitatii in carnea-mi cand din pantecele mamei m-am nascut pentru prima data. Dar mai stiu ca Dumnezeu mi-a daruit barbatul din care si alaturi de care m-am nascut pentru a doua oara spre a gasi mantuirea. Calea spre mantuire e iubirea. Iubirea pe care i-o port barbatului de langa mine este jertfa mea pentru Creator.
Simteam ca m-am nascut din el, ca mi-a sculptat din carnea-i trupul, potrivindu-l dupa forma trupului sau. Simteam ca intr-un trecut indepartat cel care ma strange acum in brate, voind sa isi reintregeasca fiinta, a rupt bucata din el si a inceput sa-o modeleze. Din jocul degetelor sale, care mangaiau circular argila s-a nascut crestetul meu rotund. Mi-a desenat fruntea trasand cu cele doua degete aratatoare doua linii paralele iar la capatul lor a apasat delicat argila, dand tamplelor mele viata. Unde socotea ca ar trebui sa-mi fie ochii, si-a adancit inelarele si din argina care i-a ramas pe unghii si pe care a rotit-o in palme, mi-a ghicit pupilele. A sters delicat mijlocul celei de a doua linii care imi descria conturul fruntii si a coborat perpendicular sculptandu-mi nasul, cele doua lini care au rezultat din sectionarea cele dintai urmau sa imi serveasca ca sprancene. Si-a lipit buzele doi centimentri mai jos de linia nasului meu, a sarutat lutul si astfel buzele mele au prins viata. Mi-a sculptat cu miscari lente gatul presandu-i cu putere partea centrala si cu o miscare ferma a indepartat lutul de pe umerii mei, mangaindu-le rotunjimea. Si-a impreunat degetele in jurul bucatii de corp care urma sa imi fie talie si a scobit lutul pana cand a obtinut o silueta asemeni unei clepsidre. A ingenunchiat lipindu-si fruntea de pantecul meu inca nefinisat, l-a mangaiat cu genele sarutandu-l indelung pana ce sub acel sarut mi s-a nascut buricul. Apoi mi-a sculptat bratele si picioarele. In cel din urma mi-a sculptat cupa creatiei si sub pumnii lui sanii mi s-au nascut. Cand mi-a terminat de sculptat trupul, si-a adunat in ochi toata iubirea, apoi si-a atintit-o asupra-mi iar eu am prins viata.  Mi-am deschis ochii sa-mi privesc creatorul si am ingenunchiat sa ii sarut picioarele. Mi-a soptit bland sa ma ridic. M-a cuprins apoi in brate „Candva eram amandoi un trup spiritual. Cand a venit vremea sa ne imbracam in carne, Dumnezeu ne-a despartit. Era imposibil ca cele doua suflete care compuneau trupul spiritual, sa se intrupeze in acelasi trup fizic. Apoi ne-a daruit parintilor nostri spre a ne invata sa ne suportam carnea si a ne obisnui sufletele cu corsetul ei. Eu mi-am dedicat viata cautarii tale. Am aflat intr-o zi ca ai murit, nu ai reusit niciodata sa iti vindeci rana desprinderii din noi, iar ultima picatura din sangele care nu a incetat niciodata sa-ti curga, avea sa iti pricinuiasca moartea. Cand m-a ajuns vestea mortii tale, am fugit sa-i cer socoteala Dumnezeului nostru, dar El mi-a spus ca nu ii este in putere sa te imbrace-n viata, caci ai pacatuit, lasandu-ti rana netratata, voind sa mori de dorul meu. Vazandu-mi dorul sculptat pe piept, mi-a spus sa ma intorc acasa, sa-mi rup din carne pentru a-ti sculpta trupul, si el iti va trimite sufletul cand eu aveam sa-mi privesc sculptura. A trebuit sa te sculptez cu ochii inchisi. Numai durerea dezintegrarii mele putea sa-ti nasca din nou viata. Mi-am rupt din trup si I-am adus durerea jertfa. Asa te-ai nascut tu.” Asa am capatat luciditatea nasterii mele.
Oamenii uneori isi petrec intreaga viata cautandu-si orginea. Unii scormonesc pamantul pentru a gasi osemintele celor care le-au fost stramosi. Acestora osul le devine rugaciunea iar siturile arheologice- adevarate altare de jertfe. Altii cauta raspunsul printre stele, cercetand galaxii indepartate, calculand distante in miliadre de ani lumina si incercand sa delimiteze infinitul. Unii isi cauta identitatea in chilii, si viata intreaga le e matanii. Altii isi pun viata pe note si spera ca astfel vor auzi cantul creatiei. Fiecare are dreptul de a-si cauta originea asa cum socoteste el de cuviinta. Port cel mai profund respect arheologilor, astrofizicienilor, calugarilor sau artistilor deopotriva. Eu am adevarul meu, aceasta imbratisare.
Pentru prima data in viata fiinta-mi se leapada de incertitudinea viitorului. Stiam ca barbatul din mainile caruia m-am nascut, putea sa dispara in orice clipa. Stiam ca poate aceea avea sa fie ultima data cand il vad pe cel in a carui imbratisare imi doresc sa cunosc eternitatea. Dar nu imi pasa. Amintirea acelei imbratisari putea sa imi umple toate zilele care mi-au mai ramas. In acea clipa eram a lui, el era al meu. In urmatoarea clipa am devenit unul, el creatorul -eu creatia. Eu ii apartineam caci eram bucata rupta din el, el imi apartinea caci imi purta sangele prin vene. Daca avea sa se termine totul atunci, nu imi mai ramanea decat sa-mi astept moartea pentru a-l imbratisa pe celalalt taram. Mai aveam inca intrebari, dar la cele mai importante imi raspunsesem deja. Aveam un Dumnezeu, cel care ne-a binecuvantat dragostea, aveam parinti, aveam un barbat si stiam cine sunt. Nimic mai mult decat parte din el. Chiar daca acea clipa avea sa fie ultima in care ne imbratisam, el va trai in mine, caci eu, in absenta lui sunt o minciuna. Si ce daca nu ar mai exista un maine al nostru? Si ce daca am sta despartiti o viata intreaga? Ce inseamna 60, 70, 80 de ani, o viata in comparatie cu eternitatea pe care o vom petrece impreuna?
            Ploaia ne udase hainele, si umezeala ne patrunsese pana in maduva oaselor. Nu simteam nici frig, nici foame, nici sete simteam doar vitalitatea acelei imbratisari. Cu buclele-mi ude ii mangaiam umerii. Un strop de ploaie ii traversa obrazul gasindu-si sfarsitul pe fruntea mea. Simteam ca strang in brate comoara care ar face intreaga umanitate invidioasa. Aveam luciditatea inceputului meu. M-am pitit in bratele celui pe care mi-l stiam leaga al vietii. Stiam cine sunt, si nimic din ce inseamna sfarsit nu ma va mai inspaimanta vreodata.

3 comentarii:

  1. Mai, copil-femeie sau femeie-copil, cum iti place tie mai mult, tu chiar mai traiesti, mai respiri, mai mergi?
    Nu esti o umbra, o fantasma, o himera sau ceva venita de pe alte meleaguri care nu-si gaseste linistea si in egoismul tau, nu ai putut renunta la prezenta oamenilor sau la acel ceva care iti lipseste? Nu stiu, intreb si eu, ca io mi's mai curioasa si ignoranta...

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna:) Observ in ceea ce scrii aceeasi profunzime in modul de a-ti exprima sentimentele. Idea de divinitate este iar prezenta, ca si conceptul de divinizare a lui...a unui lui...ai scris foarte frumos, imi place foarte mult cum ai reusit sa expui aceste trairi intense, si sunt nerabdator sa citesc si alte articole. ai descris absolut superb modul in care iti schiteaza/sculpteaza trasaturile:)

    RăspundețiȘtergere