marți, 1 februarie 2011

Martir(a)



Daca as putea sa ii smulg durerea din privirea, mi-as ascuti cu ea unghile si cu taisul lor mi-as batjocorii carnea mucezita in fragezimea ei. As trasa de-a lungul gambelor linii paralele infingandu-mi buricele degetelor in straturile subtiri ale epidermei. Mi-as plimba palmele alene pe genunchi, pulpe, iar cand as ajunge in dreptul coapselor le-as penetra cu degetul aratator pe care l-as roti violent inauntrul lor. Apoi cu sangele conturandu-mi degete, adapostindu-se in podul palmei, mi-as desena neputinta pe pantece reprosandu-le infertilitatea. Cum pot sa-mi port inauntru-mi pantecele si sa nu mai fiu viata? Mi-as sculpta sanii apasadu-i cu monturile-mi umede, si i-as omoara in stramtoarea pumniilor mei aflati in spasmele durerii. Cu apa si sangele curgand-mi siroaie pe trup, curatand superficial urmele din sangele periferic deja uscat, mi-as izbi trupul de perete si gandurile de tavan, inghesuind-mi umerii in gura si sfasindu-i cu dintii imbracati in rosu si alb. As suge sangele din craterele de pe umeri si l-as scuipa scarbita pe parchet. I-as aduna toata durerea in ochii mei, scobindu-mi retinele si apoi, cu retinele scobite, mi-as privii resturile de trup. Mi-as franjurii cu salbaticie pielea de pe brate si as lipi franjurile la loc cu saliva. As cobora incet, incet de-a lungul peretelui iar cand trupul mi-ar fi culcat pe jumatate, mi-as apasa pieptul cu genunchii pana cand as patrunde in interoriu-mi si mi-as maruntii plamnii, inima, rinichii..
Daca as putea sa conving durerea sa-si iasa din trupu-i slabit, i-as oferi trupul meu ca culcus. Mi-as tara carnea sculptat in sange si rani si m-as aseza la talpile lui. As rupe bucati din trupu-mi si i-as acoperi ranile. Le-as fixa cu buzele mele si apoi le-as linge pentru a astampara durerea deprinderii din mine si integrarii in el. Cu sangele-mi din palme i-as manji ochii si gura pentru a putea privi fara de durere si pentru ca vocea lui sa nu mai cunoasca ecoul suferintei. M-as plimba cu pantecele-mi pe trupul lui, i-as fi suflare si viata. I-as strange genunchii intre genunchii mei zdrentuiti si, presandu-i cu putere, as lua toata durerea in picioarele mele pentru ca urmele lui sa nu aiba sa nu mai cunoasca conturul sangelui. M-as sprijini de trupu-i si m-as ridica pana cand fruntea mi-ar ajunge in dreptul gurii sale, mi-as lipii ranile de ranile lui pansate cu carnea mea si as lasa trupul meu sa se goleasca de apa pentru a sterge cicatricele vechilor suferinti. Mi-as inclesta bratele in jurul taliei sale si as astepta resemnata sa ma sting sub mantia de rosu a acelei suferinti organice si mult prea adanci. Cu cea din urma forta mi-as impaturi sufletul si i l-as aseza in palme. L-as lasa sa ma imbalsameze sau sa ma imbrace in pamant.
Daca as putea sa-i platesc durerea, i-as fi martir… doar sa nu-i simt sufletul plangandu-mi pe tample.
„Esti atat de tacut azi...”

2 comentarii:

  1. Aceeasi rezonanta perfecta a sufletului tau cu iubirea, cu cel mai fidel neuron al ei.
    Cine oare iti poate fi de-o seama.
    Cine oare sa-ti poata atinga intensitatea perceptiilor.
    Sper sa-l poti iubi tu intr-atat pe acela.
    Il ve desemna zeita?
    Fortuna isi va rupe din timp?
    ...
    Te imbratisez cu drag, copil al Iubirii

    RăspundețiȘtergere
  2. luptand zi de zi suntem martiri..
    foarte frumos expus

    RăspundețiȘtergere