miercuri, 15 septembrie 2010

Dansand pe irisi verzi...

Si-a asezat crestetul pe pantecele mele. Simteam ca imi e fiu si cauta sa-l impatur in sacul amniotic inca nedezvoltat, simteam ca imi e barbat si cauta sa simta tremurul pantecelui care odata ii va purta copilul. Buricele degetelor mele s-au repezit sa-i atinga fruntea, s-au impiedicat de nas, i-au sarutat ploapele si i-au netezit sprancenele negre. Degetele lui imi gadilau talia, iar podul palmei imi presa partea inferioara a sanului stang. Mi-am coborat incet piciorul gol despletind cu talpa firele reci de iarba. Celalalt picior l-am indoit, presandu-mi sanul drept. Prin camasa-mi barbateasca alba care imi mangaia coapsele se zarea pielea-mi stravezie si dulce. Lumina difuza imi hasura nervuri albastre pe gat si deasupra pieptului. Ne priveam in ochi cand trupurile noastre au inceput sa tremure, degetele sa se incoarde, buricele lor sa inroseasca epiderma, ochii sa planga arsuri, dintii sa taie buzele, narile sa adulmece parfumul porilor deschisi, inimile sa se zbata, plamanii sa se sugrume. Ochii lui cautau sa smulga dorul din mine, ochii mei cautau sa-l vindece. Mi-a dansat pe irisul verde, apoi s-a ascuns in negrul infinit al pupilei, s-a izbit de retina si si-a cioplit trupul in mine. Il simteam adancit in mine, aveam impresia ca imi tasneste prin pori, ca-mi curge prin vene, ca m-a deposedat de trup lasandu-mi doar pantecele din care a facut templu creatiei. Pentru o clipa nu am mai avut constiinta eului. I-am dansat pe buze, m-am ascuns sub limba, m-am izbit de dinti si mi-am pictat cu saliva trupul in el. Ma simtea in aorta, ma purta pe nervi, avea impresia ca mi-am facut culcus in plamanii lui. Pentru o clipa nu a mai avut constiinta eului sau. Niciodata nu mai fusesem atat de putin „eu”, niciodata nu mai fusese atat de putin „el”. Mi s-a facut frica cand m-am vazut deposeda de tot. Ochii lui patrundeau dureros in mine, citeau povestea copilariei mele, se incalceau in amintiri, descoseau lacrimile si umbrele vietii dinainte de ei, imi sopteau despre mine, despre papusa roscata a aniilor de demult, despre intaiele sarutari si primul tremur. Stia ca a fost intotdeauna acolo, stia ca s-a nascut din nevoia adancului meu, stia ca i-am rostit numele cu fiecare respiratie, ca mi-am deschis ochii cautand lumina ochiilor lui, stia ca am invatat sa pasesc pentru a alerga spre el, chiar daca nu fusese niciodata acolo. Stia ca am invatat sa-mi pictez ochii pentru ca azi sa-mi danseze pe ei, stia ca tot ceea ce facusem inainte acelei clipe in care acele ceasornicului bateau pe loc, facusem pentru aceasta zi. Stia ca intr-o zi trupurile ni se vor intalni, si viata ne va arunca nisipul destinului in aceeasi clepsidra. Si eu stiam ca sunt himera care ii bantuia visele copilariei, vocea care ii soptea povesti, stiam ca ochii ii erau caprui pentru mine, ca buzele i-au fost desenate pentru a-mi zgaria fluturi pe spate, ca bratele i-au crescut pentru a-mi curpinde talia si a-mi apasa crestetul pe pieptul lui. Ochii nostrii ne spuneau povestea. Trupurile o acultau. Sufletele inainte de a se impleti isi vorbesc, trupurile se dezmiarda. Inainte de a ne confunda fiintele, de a ne anula eurile, ne-am cunoscut. Simteam ca ne cunoastem asa cum nimeni nu izbutise sa cunoasca, simteam ca suntem singurele fiinte care au reusit sa isi inverseze amprentele.
Inainte de a renunta la noi, ne-am privit. Ochii sunt puntea spre vesnicie.

9 comentarii:

  1. Stii ce cred eu?
    Ca ar trebui sa predai iubirea natiei asteia desacralizate:).
    Restul e tacere, cum era si titlul de film.
    Ce as mai putea eu sa adaug pe langa postarea ta? Restul e atat de prisos...(!)
    De-asta nu suport eu tara asta demult non-tara... Cum sa ramai indiferent in fata unui asemenea feeling?!
    Ma jur! Noi, ca popor, meritam sa ardem in cele mai ingrozitoare Iaduri, in cele mai negre si veninnoase flacari, sa ne zvarcolim pana ne purifica Iadul, ca sa ramanem niste legume dupa ce suntem storsi de toate chestiile care distrug sufletul. Morti in viata, pentru ca nu si-au salva sufletele la timp, dar si cu ce pret le-au purificat flacarile Iadului...
    Of, of! Ce nu-mi place mie chestia asta cu fiecare e plasat unde trebuie, cu un anumit scop...
    In afara faptului ca te-as inchide pe veci pentru mine intr-o temnita, ceva de genu', ma intreb care mai e rolul meu prin zona...
    Eu scot ochii tuturor ca sunt cum sunt, nu ii cert cu iubire mantuitoare... NU! Eu acuz, arat cu degetul, imi ies din pepeni, omor un singur om doar cu privirea, vorba cuiva, ii speriu pe toti cu schimbarile mele...
    Si cica si eu mantui, ca altii...
    Ciudat mod de a o face!

    RăspundețiȘtergere
  2. "Nu e bizar cum tot timpul impletim spiritul si carnalul, indragostindu-ne de mirosuri, epiderme si caldura palmelor?"

    Bine sesizat acest aspect :). De fapt in enumerarea ta sunt numai placeri ale simturilor.

    RăspundețiȘtergere
  3. A, am citit comentariul Iuniei.
    @Iunia: Criminalo ! :))

    RăspundețiȘtergere
  4. @ Iunia: Imi amintesti de Cioran care scria in "Pe culmile disperarii" urmatoarele: "Daca aş putea, aş aduce întreaga lume în agonie, pentru a realiza o purificare din rădăcini a vieţii, aş pune flăcări arzătoare şi insinuante la aceste rădăcini, nu pentru a le distruge, ci pentru a le da altă sevă şi altă caldură. Focul pe care l-aş pune eu acestei lumi n-ar aduce ruine, ci o transfigurare cosmică, esenţială." Iata focul cu rol purificator.
    Iubirea cred ca nu trebuie predata, ar trebui simtita si atat. Asa cum nu trebuie inteleasa.
    Dar vezi tu, e atat de greu sa SIMTI, sa te lasi pictat de pensulele sufletului tau si sa faci ratiune din sentiment. Nu exista o ratiune a iubirii, pentru ca iubirea insasi e ratiunea dupa care ar trebui sa ne ghidam pasii.
    Din pacate simplitatea e ultima forma pe care o ia un lucru, e acel aspect complicat, perfectibil care atinge desavarsirea.

    RăspundețiȘtergere
  5. Esqvilyn: Eu nu cred intre separarea dintre carne si spirit. Nu cred nici in cei care isi reneaga trupurile. Carnalul este intruparea spiritualului, si spiritualul este expresia ultima a carnii.
    Eu enumar placeri ale trupului si inimii deopotriva.:)
    Existenta uneia depinde de existenta celei din urma.

    RăspundețiȘtergere
  6. @ Manon: Iti multumesc!
    ..un barbat ar fi scris cu siguranta altfel, ochii unei femei difera mult de ochii unui barbat caci pe pupilele lor sunt hasurate caracteristici diferite. Daca i-am pune sa priveasca un camp de lupta, femeia ar vedea durerea iar barbatul ar fi impresionat de sunetul sabiei. Totusi si femeia si barbatul au ceva comun, isi creea imaginea pe retinele iubirii.:)

    RăspundețiȘtergere
  7. @Andrada: Eu cred ca eu cu Cioran am fi fost prieteni la catarama. Pacat ca a murit inainte sa ma nasc eu, din ce-mi amintesc!
    Si chestia e ca nici nu am citit "Pe culmile disperarii", eu incepand direct cu obsesiile mele, anume "Cadera in timp". Profa mea de romana vazand ce citesc, m-a cam certat, ca nu e inca vremea pentru cartea aceea. Pacat ca intre timp am terminat sa o citesc!
    Incepusem ultima oara "Lacrimi si Sfinti", dar n-am terminat-o, ca m-am apucat de mai multe carti simultan si n-am mai dat pe la Cioran, ca imi trebuie mintea la mine sa inteleg si cum pic de oboseala in marea majoritate a timpului, l-am lasat in pace o perioada:).
    De fapt, cu cine n-as fi fost eu prietena:))? Cred ca cu toti as fi gasit un subiect de discutie, chit ca nu-mi place modul cum scriu sau nu ma atrag in mod deosebit obsesiile, fixurile lor, ale scriitorilor si nu numai. Deocamdata, imi place Slavici si Dostoievski.
    De fapt, tot ce e psihologic imi place! Ma simt ca un copil intr-un magazin cu multe sortimente de ciocolata printre carti, mai ales daca imi faci o scurta prezentare a subiectului cartii.

    RăspundețiȘtergere
  8. @Andrada: Nici eu nu cred in cei care isi reneaga trupurile. Cred in logica.

    "Carnalul este intruparea spiritualului, si spiritualul este expresia ultima a carnii."
    E frumos spus, asa, in scris :).
    Intrebarea pe care o pun eu e: O ierarhie a trupurilor arata ierarhia sufletelor ?

    Sau spus sec si cu o doza mai mare de formalism, dincolo de a infasura exprimarea intr-o poleiala poetica:
    Din trup1 > trup2 rezulta ca suflet1 > suflet2 ?
    Unde "trup1 > trup2" se traduce prin "trupul persoanei 1 este mai frumos decat trupul persoanei 2", iar "suflet1 > suflet2" se traduce prin "sufletul persoanei 1 este mai mare decat cel al persoanei 2".

    Si inca o intrebare: Daca as scrie cu patos liric despre placerea simturilor ca simbol al unei iubiri fara margini, ar insemna ca am o inima mare ?

    RăspundețiȘtergere