joi, 1 iulie 2010

... si-au soptit tardiv trupurile noastre


Mi-am asezat capul pe pieptul lui si l-am lasat sa ma priveasca. Mi-am abandonat trupul, trupului sau si in stramtoarea lui aerul a devenit irespirabil. Aveam impresia ca ma sufoc. De fapt mi-as fi dorita asta, e atat de usor sa fugi de moarte cufundandu-te in ea.  Imi doream pentru o clipa ca trupul meu sa-i curga pe retina, sa isi zgarie conturul pe ea si sa ramana acolo pentru eternitate, ca ochii lui sa-mi fie mormant, altar si icoana. Lacrimi imi sapau chipul, se rostogoleau pe sani-mi de copila arzandu-i, mi se prelingeau pe pantece impletindu-se intr-un singur fir spiralat care ma amortea. Pe epiderma imi cresteau flori de mucegai din care sangele tasnea si-mi stropea genunchii cautand sa moara strivit sup talpile-mi reci. Ochi nu mai aveam, erau doar izvoare prin care corpul mi se golea continuu de seva, coapsele srtrigau in tacere si ghiarele disperari s-au infipt  adanc in ele, batjocorindu-mi carnea. Buzele-mi inghetate striveau sub incordarea lor degetul mare al mainii stangi, dinti imi sfasiau unghia. Narile adulmecau lenese mirosul dureros al carnii in descompunere. Timpanele-mi amplificau cel din urma strigat al vietii. Prinsa in coltii suferintei, ma priveam in ochii lui cu ochii mei fara retina si ma intrebam daca agonizam sau m-a imbalsamat demult. Repetam obsesiv in soapta fara sa folosesc niciun cuvant, ca si cum as fi vrut sa ma conving pe mine insumi, un adevarat elogiu al suferintei. Descoperisem atunci, in bratele lui, ceea ce toti stiau dintotdeauna, si nimeni nu stia cu adevarat, ca singurul lucru sfant in neantul in care ne ancoram fiintele e suferinta. In fata suferintei toate celalalte simtaminte isi pierd pana si cea mai mica urma de autenticitate. Cand am incetat sa-mi vorbesc si m-am intors in mine din nou, am vrut sa ma smulg din bratele lui, sa-mi ridic crestetul si sa fug, nu puteam, sufletul imi era la el in ochi, in lacrimi, in pumni, in plamani, in epiderma, in degete. Mi-am asezat capul mai adanc in pieptul lui si m-am lasat sa il privesc. Si-a abandonat trupul, trupului meu si in stramtoarea mea aerul a devenit insuportabil. Avea impresia ca se sufoca. De fapt si-ar fi dorit asta, e atat de usor sa fugi de moarte cufundandu-te in ea. Isi dorea pentru o clipa ca trupul lui sa-mi curga pe retina, sa isi zgarie conturul pe ea si sa ramana acolo pentru eternitate, ca ochii mei sa-i fie mormant, altar si icoana. Lacrimi ii sapau chipul, se rostogoleau pe sani-mi de copila si ii ardeau. Era acea durere care depasea limita imaginabilului. Era acea suferinte care incinereaza. Singura suferinta autentica si veritabila, e cea care depaseste limita spiritualului si cade in carnale, este cea care iti sfasaie carnea, cea care iti arde epiderma, cea care din preaplin te arunca in neant. Nu mai era nimic decat suferinta ca prima senzatire a vietii si ultima senzatie a mortii. Cu carnea arsa si sufletul ruine eram fericiti. Prin cele mai adanci rani curge seva Mantuirii.
M-am ridicat si am plecat.
"Intr-o zi vom astepta eternitatea impreuna"... si-au soptit tardiv fiintele noastre

5 comentarii:

  1. Disperare, autenticitate si durere, realism si frumusete sau mantuire si retorica..
    iata ce contine acest asezamant divin format din cuvintele,trairile si temerile tale!
    Un mausoleu in care Mantuirea este ridicata surprinzator la inaltimea sentimentelor tale intru frumusete versus puritate! Se vor indura Zeii sa coboare? Vor incerca muzele sa se ridice dincolo de limitele conditiilor lor?
    Asteptarea vine sa slujeasca doar..macar, acum?
    Ea poate fi cruda si cu miros de putrefactie in acest caz PRIM de raspuns intru bogatie ce nu trebuie sau nu merita..sa fie supusa supliciilor subiective, aleatorii sau inertiale? Nu! Dimensiune a Universului schimba-ti acele..cu sortile tale cu tot!
    Ridica-te! Poti! Arata si tu ceva! Din strabuni..te-ai lenevit! Misca, pune odata in miscare..!
    -Staticule! Asta esti. Paganule reciclat din stele! Asta esti..cel mult

    RăspundețiȘtergere
  2. foarte frumos! esti profunda si sensibila si scrii incredibil de frumos.
    eu sunt cam noua pe blogroll ( am un blog pe wordpress) si as avea nevoie de niste prieteni,momentan sunt cam singura prin blogosfera asta :)

    la cat mai multe posturi la fel de frumoase!

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumos??
    Divin, inaltator, strasnic de neinfricat, cutremurator! O mladiere dumnezeiasca iscata de furtunile turbate ale secolelor care iscodeste orice urma de "cert"... cu siguranta si cu temerea lui cu tot!
    Un copil cu suflet de inger si simtamant alintat de zei..

    RăspundețiȘtergere