Eternii...

Doua trupuri proaspete cu miros de crin si transpiratie. Acel miros de dupa amor. Doua trupuri care cu cateva clipe inainte s-au impletit. Da. Eu stiu ca s-au impletit. Toata lumea stie. Exista o sclipire in ochii persoanelor care se impletesc. E sclipirea de dupa, e mirosul de dupa, e zambetul de dupa. Ochii le sunt atat de plini si de profunzi. Insa doar ei inteleg acea profunzime, doar ei se pot ineca in ea, doar pe ei ii fascineaza. Pe ceilalti ii sperie. Buzele le sunt volumptoase si piele din jurul lor rosie, atat de mult s-au infruptat una din alta incat pielea s-a revoltat si sangele a trasat linii rosi in jurul lor. Mainile se cuprind altfel, el nu ii mai indeasa degetele subtiri in palme, ci le strange, le strange cu atata putere si isi arcuieste podul palmei pentru a proteja petalele florii din mana-i de barbat. Cand pasesc bratul lui drept ii cuprinde talia subtire, si cel stang ii ia mana dreapta in palme. Se opresc des si se saruta. Isi apropie trupurile violent si se hranesc unul din altul. De fiecare data cand el o imbratiseaza trupul ei se apropie atat de tare si de a lui, si capul sau se culca atat de tare pe spate incat am impresia ca fiinta ei se rupe in doua. De fiecare data cand se saruta musca cu atata pofta din trupurile lor ca si cum acel sarut ar fi ultimul, ar fi fatal. Isi plimba rar trupurile pe strada, imi e dat tot atat de rar sa ii vad. Se intalnesc rar pentru ca trupurile le sunt departe. In timpul material traiesc in doua lumi diferite, in cel spiritual si-au aruncat sufletele in aceeasi clepsidra o data cu primul sarut. Dar cand trupurile li se intalnesc fac o sarbatoare din fiecare clipa, fiecare atingere , fiecare sarut. Si de fiecare data cand ii vad, citesc insemnata pe trupurile lor aceeasi dragoste totala si neconditionata, fara viitor, fara trecut proiectata intr-un acum incert si el. Isi uita trecutul, isi anuleaza viitorul si traiesc doar pentru acea clipa. Ce sublim abandon! Ceea ce e de-a dreptul frapant e faptul ca, pe zi ce trece, sunt tot mai indragostiti, au invins timpul, ei nu am lasat necrutaroarea asteptare sa ii inece in relativitatea ei. Si-au crescut iubirea, si-au cultivat respectul dar au ramas indragostiti, eternii indragostiti. Cei care de fiecare data cand se saruta simt emotia primei dati si puterea ultimei dati. Cei care le arata tuturor celor care se opresc sa-i priveasca ca sarutul spune ceea ce nicio insiruire de cuvinte nu va spune odata. Trupurile se inclina cand pasii apasati si mici se sincronizeaza. Din cand in cand capul ei se pleaca pe umarul lui lat. Atunci el ii saruta fruntea. Nu isi spun nimic. De ce sa pateze dragostea lor atat de pura, atat de curprinzatoare, de ce sa slabesca lanturile captivitatii in care sunt acaparate doua suflete care azi au devenit unul, cu banale cuvinte? Ce rost au insiruirile de cuvintele cand sarutul e cuvantul suprem? Acele doua trupuri se iubesc, se iubesc pentru ca se saruta.
Zeci de trupuri trec pe langa ei. Oare banuiesc dragostea din acele doua fiinte? Unii ii privesc suspicios, li se pare de-a dreptul vulgara acea infruptare a lor. Altii ii privesc cu admiratie, caci trezesc in ei iubiri, iubiri uitate, pierdute sau poate niciodata avute. Lor nu le pasa. Daca nu ar fi frig poate ar face dragoste acolo, atunci, in mijlocul strazii asteptand la semafor. Nu din exhibitionism, ci din iubire. Cat despre sarut, sarutul e verdictul iubirii lor. Sarutul e de fapt verdictul al existentei sau inexistentei iubirii dintre doua suflete.