.jpg)
Paradoxuri. Sunt adepta si supusa lor. Dintotdeauna am cautat sa aromonizez ceea ce inima simte si ratiune dicteaza. De cele mai multe ori am fost nevoita sa omor ceva, temporar cel putin, fie ratiunea fie inima. Nu stiu cum e mai bine. In fond in orice alegere exista un dram de fatalitatea. In final toate trenurile duc catre aceeasi destinatie. Totul e o chestiune de timp. Moartea intotdeauna ne imbratiseaza, fie ca suntem cersetori sau regi. Mereu am trait cu frica de a ma arunca in valtoarea vietii. Am preferat sa fiu un spectator pasiv care-si fuma tigara intr-un colt intunecat. Pana azi cand am decis sa traiesc la intamplare...
era o zicala 'You can't have your cake and eat it too' ..or something like that. Exista momente cand trebuie ales...alb sau negru? in unele cazuri nu exista calea de mijloc (gri), dar sa nu uitam de intrebara 'what if...? ' (care, daca suntem impacati cu alegera facuta, nu ne va da dureri de cap)
RăspundețiȘtergere"In final toate trenurile duc catre aceeasi destinatie". Asa cred si eu, doar ca intr-o alta formulare "daca e sa fie...va fi si mai tarziu"
E foarte important sa fi impacat cu alegerea facuta. E foarte important sa existe si acel "what if...?" despre care vorbesti insa doar inainte de a lua o decizie, dupa ar fi bine sa moara. E zadarnic sa il lasi viu. TREBUIE sa-l omori. Trecutul nu se schimba. Asa ca ar fi mai bine sa avem grija de viitor.. Dar tot in relativ cadem aici pt ca indiferent daca acel "what if..?" inceteaza sa existe sau nu in final tot acolo ajungem. Poate in fond e important cum traiesti nu unde ajungi.
RăspundețiȘtergere