Dar de ce-mi plangi
durerea, iubite? Nu ti-am spun eu oare ca mugurii celei mai alese
fericiri se deschid in mine atunci cand imi saruti fruntea? Ai uitat
cum petalele mele iti cuprind tot trupul si te inchid inauntrul meu
cand mi te culci pe pantece? De ce te lasi sedus de cantul lacrimile
mele? Inceteaza sa le mai aduni in palmele tale si sa-ti acoperi
ochii cu ele. Inceteaza sa le crezi si priveste-mi ochii cum nasc
lumina cand luceferii tai caprui imi oglindesc pe retine fiinta. Cu
cata dragoste ma privesti, si cat dor ma cuprinde cand ochii tai imi
soptesc ca ai ucide sa ma imbratisezi si sa ma asculti surazandu-ti
in soapta! Iti simt ochii umezi de fiecare data cand imi marturisesti
dragostea-ti si ma intrebi in gand “De ce nu esti aici?”. Iar eu
iti raspund schitand un sarut pe care nu-l poti simti decat cu ochii
inchisi: “Voi fi, voi fi..”.“Dar cand?” Invata sa-mi intelegi
buzele atunci cand nu spun nimic si asteapta sa isi primeasca sarutul
ca cea din urma binecuvantare a vietii, apoi se lipesc pentru a naste
ecoul sarutului tau. Dar buzele-ti sunt departe, atat de departe
incat ecou-mi nu-l auzi. Invata sa-l simti. Priveste-mi palmele
care-mi acopera obrajii atunci cand imi spui cat de frumoasa sunt,
caci ma rusinez si fur culoarea macilor, iar tu te amuzi, si-mi
reciti frumusetea iar si iar. Ai vrea tu oare sa ti in brate un mac
in locul sufletului meu? Invata sa-mi auzi inima atunci cand ma
trezesti sa-mi spui noapte buna, ea mi se plimba haotic prin piept si
imi ia ore intregi sa o pun la loc, iar cand o imblanzesc se face
dimineata. Daca ai fi aici sa-mi simti tremurul de fiecare daca cand
telefonul suna inoportun iar eu inventez pretexte pentru a putea
asculta vreme de cateva secunde surasul. Ce mult mi-ar placea ca
surasu-ti sa-mi fie voce!
Iubite, ai uitat tu oare
ca fiinta-mi s-a nascut inlacrimata? De ce iti lasi udati obrajii moi
cand vezi lacrimile impletindu-mi-se pe tample? Eu nu sunt trista din
pricina ta, eu sunt copilul durerii iar datoria-ti nu e a ma vindeca
ci de a-mi iubi parintele, a mi-l smulge din-nauntru-mi si a-l indesa
mai adanc cand Dumnezeu ti-o cere. Dar de ce te pitesti la picioarele
mele sa-mi aduni lacrimile de pe talpi? Socoti ca sunt trista cand
plang? Atunci zambeste-mi, lacrimile-ti ma dor mai tare decat
moartea. Asa iti sunt, asa iti e ingerul, trist dar atat de fericit
ca iti plateste fericirea. Nu din pricina ta imi cad lacrimi, crezi
tu oare ca ai vre-o vina ca eu m-am nascut inlacrimata? Durerea mi-e
veche, mai veche decat Pamantul si insusi Dumnezeu. Fara durerea,
Dumnezeu nu ar fi putut sa se nasca. Eu nu sufar, dragul meu. Eu, cu
fiecare lacrima, sunt mai aproape de Dumnezeu. Eu prin durerea-mi am
invatat sa iubesc, caci fericirea nu da asemenea lectii, ea e
penajul sufletelor inaripate, dar pana cand aripile ne vor creste
spre a zbura imbratisati trebuie sa ne sculptam rahisul si axul din
durere, aripilor nu le sunt indeajuns doar penele, ele au nevoie de
ceva din care sa creasca. Iti voi servi ca jertfa pe altarul lumii.
Spre deosebire de porunca pe care Dumnezeu i-a dat-o lui Moise, El
nu-ti va cere sa ma omori, pentru ca ai nevoie de mine vie. Ma vei
taia din cand in cand, ca trupu-mi sa scape de sangele vechi care
nu-i mai e de folos. Sa nu te intristezi nici cand ma vezi sangerand.
E drept, ma doare, dar cum altfel voi cunoaste extazul fericirii daca
nu prin durere? Ti-am fagaduit ca vom fi fericiti, dar fericirea are
mereu un pret iar eu iti voi servi drept moneda cand o vei plati. Nu
te impotrivi acestui targ, avem nevoie de durerea-mi pentru a ramane
imbratisati, de ce sa ne-o plangem? Haide mai bine s-o radem. Te
intrebi ce ce nu te-ai nascut inlacrimat? L-am rugat eu pe Dumnezeu
sa scoata durerea din fiinta ta si sa o sadeasca in mine. Accepta-mi
durerea, pentru a putea fi amandoi fericiti.
Dar nu fi trist, iubite!
Asa e datul. Eu sunt fericita pentru ca platesc fericirea celui mai
inger dintre oameni. Iar tu, tu invata te rog sa-mi citesti
fericirea-n durere, si vei descoperi ca-n mine se ascunde cea mai
adanca dintre fericiri.
...celui care ii lipseste insufletirea mea (.. si celui care imi lipseste)
